Parlamentul a decis: Poliţia Rutieră va putea ridica mașinile parcate neregulamentar pe trotuar

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în plen, în calitate de for decizional, o inițiativă legislativă care permite Poliţiei Rutiere ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe trotuare.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 232 de voturi „pentru”, trei „împotrivă” şi 29 de abţineri și modifică OUG nr. 195/2002, astfel încât permite Poliţiei Rutiere să dispună ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, fiind eliminată condiţia staţionării neregulamentare pe partea carosabilă.

„În forma în vigoare a Codului Rutier această măsură poate fi dispusă doar dacă maşinile sunt staţionate ilegal pe partea carosabilă. Prin urmare, dacă un vehicul este staţionat neregulamentar în întregime pe trotuar, Poliţia nu poate dispune ridicarea acestuia”, se arată în expunerea de motive.

Deputatul USR Cătălin Drulă, a explicat că proiectul vine în sprjinul persoanelor cu dizabilităţi, al persoanelor însoţite de copii mici, care sunt nevoite să meargă pe carosabil, pentru că trotuarele sunt ocupate ilegal de maşini.

„Sunt instituţii care sunt blocate, sunt câteodată cazuri grave când pompierii nu pot să ajungă să stingă un incendiu din cauza acestor maşini parcate ilegal şi, până nu vom adopta acest proiect de lege, Poliţia Rutieră, în interpretarea legii, spune că nu poate să înlăture aceste maşini. Sunt primari de municipii de toate culorile care cer acest proiect”, a explicat Drulă care este și inițiator al proiectului de lege.

La dezbaterile proiectului de lege deputații AUR au anunțat că se abțin de la vot, pe motiv că proiectul de lege poate face loc „multor abuzuri”.

„Doar în Bucureşti există aproximativ 1,4 milioane de autovehicule, la care se adaugă 500.000 aflate în tranzit, deci aproape 2 milioane de autovehicule la un număr de locuri de parcare de aproximativ 350.000. Ne aflăm într-o situaţie fără ieşire, de care sunt vinovaţi cei care au guvernat până acum, cei care au deţinut UAT-urile până acum, cei care au creat drumuri de 3, 4, 5 metri, drumuri pe care nu pot trece simultan nici măcar două maşini. Ne aflăm într-o situaţie imposibilă, pentru care nu sunt vinovaţi nici pietonii, nici conducătorii auto care sunt nevoiţi să-şi lase pe unde pot autovehiculele, ci cei care au guvernat până acum. Ca atare, ne vom abţine de la a vota o astfel de lege care sună bine, dar dă loc la foarte multe abuzuri”, a spus de la tribuna plenului deputatul AUR, Alin Coleşa.

Camera Deputaților este forul decizional în acest caz iar proiectul de lege merge la promulgare, la președintele Klaus Iohannis.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed