Parlamentul European solicită, la propunerea eurodeputatului PSD Victor Negrescu, fonduri suplimentare pentru aderarea României la spaţiul Schengen în proiectul de buget pentru 2023

“La aceste măsuri extrem de importante am adăugat acţiunile concrete legate de războiul din Ucraina, sprijinirea statelor aflate în prima linie, precum România şi Polonia, precum şi a refugiaţilor, mai ales a tinerilor şi minorilor veniţi din zona de conflict. Creşterea cu 250 de milioane de euro a fondurilor pentru ajutor umanitar, suplimentarea fondurilor pentru vecinătatea Estică şi Sudică, în consecinţă şi pentru Republica Moldova, şi majorarea alocării cu 100 de milioane de euro pentru statele membre în vederea acordării de asistenţă în primirea migraţilor vor permite o mai bună gestionare a efectelor războiului. Un aspect important este creşterea fondurilor pentru managementul frontierelor externe ale Uniunii şi faptul că, din nou, la cererea Grupului social-democrat, Parlamentul European solicită şi include sume suplimentare pentru aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. La aceste măsuri se adăugă o creştere de 210 milioane de euro pentru programul Erasmus+, atât pentru accesul la educaţie al tinerilor ucraineni, cât şi pentru continuarea programelor de mobilitate şi educaţionale pentru tinerii europeni afectaţi de creşterea preţurilor. Sunt bucuros că un proiect pilot pe care l-am propus va permite monitorizarea copiilor veniţi din Ucraina, în aşa fel încât să prevenim traficul de fiinţe umane şi să le asigurăm acestora un viitor sigur. Totodată, salut includerea unei referinţe în rezoluţia noastră prin care Comisia Europeană este invitată să identifice soluţii pentru salvarea fondurilor necheltuite din perioada financiară precedentă şi alocarea acestor resurse ţărilor din primă linie afectate de războiul din Ucraina” a declarat în plenul legislativului european eurodeputatul PSD, Victor Negrescu, conform sursei citate.

Raportorul alternativ privind bugetul european pe anul 2023 a menţionat faptul că Uniunea Europeană se confruntă cu provocări nemaiîntâlnite şi a subliniat nevoia ca, împreună, statele membre să identifice soluţii pentru gestionarea efectelor preţurilor crescute la energie şi a inflaţiei.

„Uniunea Europeană se confruntă cu provocări nemaiîntâlnite şi cu o serie de crize care afectează în mod direct cetăţenii. Efectele pandemiei şi ale războiului din Ucraina au condus la creşterea inflaţiei, creşterea preţurilor la energie şi scăderea puterii de cumpărare peste tot în Europa. În acest context, trebuie să identificăm împreună cele mai bune soluţii şi să conferim Uniunii mijloacele corespunzătoare pentru a răspunde celor mai presante nevoi ale cetăţenilor.  Grupul social-democrat a solicitat ca bugetul european pentru anul 2023 să utilizeze toate mijloacele financiare şi tehnice disponibile pentru a proteja cetăţenii şi IMM-urile de efectele acestor crize, oferind Uniunii perspective reale de dezvoltare. Grupul nostru politic a insistat asupra unei creşteri de aproximativ 300 de milioane de euro a alocărilor destinate măsurilor ce au ca obiect energia,  inclusiv pentru cercetare, investiţii şi dezvoltarea energiei verzi”, a mai precizat Negrescu.

Europarlamentarul PSD a adăugat  că a propus  alocarea de resurse financiare suplimentare în valoare de 60 de milioane de euro pentru întreprinderile mici şi mijlocii, prin suplimentarea programelor dedicate, dar şi prin susţinerea redresării sectorului cultural şi creativ, grav afectat de actualul context.

„O atenţie sporită a fost oferită şi zonei de sănătate prin creşterea cu 150 de milioane de euro a acţiunilor menite, spre exemplu, să ofere soluţii pentru efectele pe termen lung ale infecţiei cu COVID-19.  În aceste vremuri incerte pentru lucrătorii noştri, este de o importanţă majoră să continuăm sprijinirea dialogului social şi pregătirea lucrătorilor, precum şi să asigurăm o finanţare stabilă.  Toată populaţia resimte efectele actualelor crize, iar programele europene sunt grav afectate de inflaţia galopantă. De aceea, solicităm revizuirea bugetului european pe termen lung în aşa fel încât să construim un buget flexibil şi ambiţios, care să ofere răspunsuri concrete şi comune la provocările pe care le întâmpinăm, astfel încât nimeni să nu fie lăsat în urmă”, a conchis Victor Negrescu.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed