x


  • EUR
    4.6400
    USD
    3.9322
  • 7° C
    Vremea
    Bucuresti
    Vant

    11 km/h
    Umiditate

    93%
    Presiune

    34135 hPa
string(5) "mediu"

Participare record la campania ‘Let’s Do It, Romania!’

Aproximativ 14.000 de persoane au participat, sâmbătă, ca voluntari, la campania "Let's Do It, Romania!" derulată în Botoșani, stabilind astfel un nou record județean, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Author: Mircea Popa | Sursa: Agerpres | Publicat: 25.09.2016, 8:57 | Actualizat: 25.09.2016, 8:57

Potrivit sursei citate, voluntarii, care au acționat în toate localitățile județului, au colectat aproximativ 8.000 de saci de deșeuri.

 

“În primul rând vreau să mulțumesc tuturor voluntarilor prezenți astăzi pentru strângerea deșeurilor, pentru că demonstrează astfel că le pasă de mediul în care trăiesc. Mă nemulțumește însă numărul mare de saci colectați, ceea ce înseamnă că mai avem mult până când vom învăța cu adevărat lecția campaniei ‘Let’s Do It, Romania!’. A fost însă poate cea mai reușită acțiune din cei cinci ani în care Botoșaniul s-a implicat și mă refer la numărul celor care au ieșit la marea curățenie”, a declarat coordonatorul județean al campaniei “Let’s Do It, Romania!”, Paul Vieru.

 

Voluntarii implicați au colectat, în premieră, selectiv deșeurile.