Pastilele cu care românii își riscă viața

De pe etichete, aflăm că produsele ne-ar scăpa de anumite dureri, că vindecă boli sau reglează activitatea fizică sau psihica, scrie ProTV. 

Multe însă nu sunt verificate, aşa că nu se ştie exact ce conţin. Producătorii sunt obligaţi să notifice autorităţile din România atunci când le pun în vânzare, dar după aceea, nu este clar ce autorităţi ar trebui să verifice conţinutul şi efectele lor.

În tot acest timp, legea care ar trebui să le reglementeze zace în Parlament de 7 ani. Cei care citesc eticheta sau prospectul unor suplimente alimentare afl[ că sunt pastile sau ceaiuri miraculoase, care ajută la slăbit, îi scapă de dureri, îmbunătăţesc memoria sau chiar vindecă boli grave precum cancerul. În fiecare lună, 150 de noi suplimente alimentare sunt introduse pe piaţa românească.

″Ca orice persoane cumpărăm aceste produse, vitamine. Ni se spune că nu sunt dozele maxime păi eu ca cetăţean de unde să ştiu cât am voie să consum? Sau se dau nişte doze recomandate la un produs, da, dar eu consum vreo 5 şi atunci? Mi-a spus cineva care e doza zilnică din suma tuturor acestor elemente pe care eu aş putea să le consum?’”, a spus un bărbat.

Suplimentele cu vitamine şi minerale se pot vinde pe baza unei cereri din partea producătorului şi a unui certificat de conformitate. Pentru cele care conţin alte substanţe sau extracte de plante se cer şi analize microbiologice, teste de metale grele şi declaraţii că nu conţin substanţe interzise.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed