Patriarhul Daniel își arată suferința față de incendiile din Europa: Ne rugăm lui Dumnezeu

Patriarhiul Daniel și-a exprimat suferința față de țările europene care au fost grav afectate ce incendiile din ultima perioadă.

Mai exact, Patriarhul Daniel i-a transmis, duminică, părintelui Ieronim II, arhiepiscopul Atenei şi al Întregii Elade, un mesaj în care exprimă compasiunea faţă de suferinţa tuturor celor afectaţi de incendiile din ultimele zile din Grecia.

„De câteva zile urmărim cu mare îngrijorare profunda suferinţă spirituală şi multele pagube materiale provocate de incendiile de vegetaţie din nordul Atenei, din insula Evia şi din alte zone ale Eladei.”, se arată în mesajul Patriarhului Daniel către arhiepiscopul Atenei.

„În aceste momente de grea încercare pentru poporul elen, în numele ierarhilor, clerului şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, exprimăm compasiunea noastră faţă de suferinţa tuturor celor afectaţi direct, precum şi solidaritatea noastră cu toţi cei întristaţi din cauza incendiilor”, a transmis acesta.

Totodată, Patriarhul Daniel a adăugat că are convingerea că în această perioadă foarte dificilă din viaţa poporului elen credinţa în Dumnezeu şi solidaritatea dintre oameni sunt de mare folos.

”Ne rugăm lui Dumnezeu”

„Ne rugăm lui Dumnezeu să ocrotească pe toţi cei ce se luptă pentru stingerea incendiilor, iar celor care şi-au pierdut viaţa să le dăruiască odihnă sufletelor în pacea şi iubirea lui Hristos Cel răstignit şi înviat.

Având convingerea că, în această perioadă foarte dificilă din viaţa poporului elen, credinţa în Dumnezeu, exprimată în rugăciunea către El, şi solidaritatea dintre oameni sunt de mare folos, vă îmbrăţişăm frăţeşte în Hristos Domnul”, a mai afirmat Patriarhul Daniel.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed