de Octavian Bădescu

Conform statisticilor, oamenii muncesc in jur de 30-40 de ani si mai traiesc dupa aceea undeva intre 5 si 15 de ani, in medie. Putem deci spune ca viata de pensionar dureaza cam un sfert, maxim o treime din viata profesionala, in care contribui pentru pensie.

Contributia depaseste si ea un sfert din venitul brut. Pentru usurinta calculului putem presupune ca fiecare roman contribuie lunar cu cca 1.000 lei la pensie. Prin urmare ar trebui sa beneficieze de o pensie de 3-4.000 lei, ceea ce nu se intampla, pensia medie in Romania fiind de cca 1.500 – 2.000 lei, adica cca jumatate din ceea ce ar trebui sa fie, daca avem in vedere cuantumul si perioada contributiei.

Desigur ca tot pentru usurinta calculelor am prezumat lipsa inflatiei, insa ideea de baza nu se schimba, inflatia monetara doar agravand situatia.

De fapt, ca sa fim mai exacti, fiecare om contribuie cu cca 2 ore de munca zilnic pentru a beneficia de o pensie. Romanii renunta practic (fortat) sa consume echivalentul celor 2 ore muncite, pentru a consuma la pensie, atunci cand nu vor mai munci. Omul ar putea consuma o anume cantitate de bunuri si servicii, insa nu o mai (poate) face, pentru ca isi plateste contributiile obligatorii la stat. De fapt, ise retin, nici macar nu vede banii.

Pensia ar trebui insa sa ii asigure consumul a cel putin aceleiasi cantitati si/sau calitati de bunuri si servicii economisite si dupa pensionare, mai ales daca tinem seama de progresul tehnologic si de cresterea de productivitate din societate. Se intampla acest lucru? Raspunsul este evident “nu”.

In masura in care individul ar putea sa opteze in a-si achizitiona aur in loc sa contribuie la un sistem falimentar, rapace si injust, la momentul pensionarii acesta ar putea conta pe cca 1,5 kg de aur, din care ar putea trai bine mersi, pastrandu-si puterea de cumparare. Istoria a demonstrat ca, pe termen lung, uzura aurului nu exista, iar puterea de cumparare a acestuia se pastreaza cel putin constanta. Cu 1,5 kg de aur vei putea sa iti cumperi oricand cca 15 t de paine, ca sa ne raportam la un singur produs. Iar de trait mai ai doar cateva mii de zile.

Conform definitiei banilor, una dintre functiile acestora, pentru a se putea numi “bani”, este aceea de pastrare a valorii. Prin urmare, hartiile inscriptionate cu diferite cifre, precum si numerele din conturile bancare din zilele noastre, ambele fiind multiplicate discretionar de catre puterea politica in cooperare cu sistemul bancar, conducand la scaderea valorii, a puterii de cumparare a acestora, a puterii de cumparare a timpului (resursa neregenerabila!) muncit si economisit al oamenilor, nu pot fi numite altceva decat “pseudobani”.

Aurul poate fi insa considerat ”ban” autentic, iar la pensie, romanii mai beneficiaza de numai cca 0,5 kg de aur, poate chiar mai putin, cca 1 kg de aur contribuit in timpul in care a muncit fiindu-le practic furat de catre “leadership”. Furat de la pensionari, prin inflatie si prin injustetea sistemului de pensii de stat.

In zilele noastre pensionarii si cei cumpatati sunt realmente cei mai jefuiti dintre pamanteni.

Nu exista problema fara solutie, deci alternative exista. Acest sistem eronat este necesar a fi schimbat. Poate chiar si prin intermediul utilizarii aurului, care sa prezerve puterea de cumparare a contributiilor, a timpului muncit si neconsumat, fara bunuri si servicii primite in contraprestatie.

Una dintre variantele solidaritatii intergenerationale ar putea fi si aceea a constituirii unui “fond de solidaritate intergenerationala”, in care transferul de resurse sa se faca in acelasi timp, nu peste generatii. Bine, si acum se cam face in acelasi timp, salariatii actuali platind pensile actuale, doar ca se face injust si oamenii cred oricum altceva.

Fiecare individ apt de munca, intre 25 si 65 de ani ar urma sa contribuie cu aceiasi 1.000 lei, finantand practic persoanele intre 0 si 20 de ani si pe cele de peste 70 de ani. Iar diferenta ar putea sa fie alocata acoperirii costurilor de administrare ale unui astfel de sistem si a celor inapti de munca din categoria de varsta contribuitoare. Persoanele la inceput de cariera sau de pensie (20-25 de ani, respectiv 65-70 de ani) nici nu ar contribui, nici nu ar beneficia. Astfel s-ar incuraja si natalitatea si grija pentru parinti, intrucat familiile care au parinti si copii in viata ar fi beneficiare nete. S-ar incuraja si munca, pentru ca daca nu muncesti, va trebui sa platesti din economiile personale sau sa-ti gasesti un sponsor, in parinti sau in altcineva. Iar persoanele care doresc beneficii mai mari, isi pot gasi singuri solutiile de economisire suplimentara, in timpul vietii active.

Fondurile necesare tranzitiei catre un astfel de sistem ar putea sa fie acoperite din diferite resurse, variante exista, insa acest material nu isi propune sa deschida si acest subiect.

Solutiile prezentate pot constitui doar un exemplu, pot fi o baza de plecare in analiza pentru orice om de stat isi propune sa contribuie la rezolvarea problemei.

Intrebarea este insa daca avem (nevoie de) oameni de stat si pana cand vor mai tolera asupritii un astfel de sistem depasit de timpuri, precum cel actual?