PERFORMANȚĂ! Festivalul Untold e în top 5 cele mai mari festivaluri din lume

0

​Festivalul UNTOLD a intrat în lista celor mai mari cinci festivaluri ale lumii, conform datelor publicate de compania de analiză Viberate.

După doi ani de incertitudini, sezonul 2022 se anunță a fi unul extraordinar pentru industria de evenimente. Platforma de analiză Viberate a publicat rezultatele raportului anual Post-Pandemic Festival Report 2022, o analiză detaliată în care au fost incluse date legate de cele mai mari festivaluri, cei mai book-uiți artiști din lume, trend-urile din industria muzicală, dar și nivelul de încasări la nivel global.

La capitolul Top Festival din acest raport anual au fost analizate 500 de festivaluri din lume, line-up-ul acestor evenimente, prețul biletelor și al abonamentelor, platforma Viberate realizând și un studiu în care au fost implicați organizatorii de festivaluri.

Clasamentul celor mai mari cinci festivaluri din lume a fost realizat pe baza scorului de performanță care include: popularitatea, artiștii incluși în line-up, postările și mențiunile pe propria pagină a profesioniștilor din industrie. Scorul final a fost calculat pe baza fiecărei ediții, începând cu 2018.

330 de festivaluri, 18.215 artiști confirmați la aceste evenimente au stat la baza rezultatului final al raportului Viberate.

La secțiunea Electronic Music Festival, acest gen de evenimente fiind și dominant la nivel global, festivalul UNTOLD a intrat în Top 5 cele mai mari festivaluri din lume, fiind într-o companie selectă alături de Tomorrowland (Belgia), Ultra Music Festival (Miami), Electric Daisy Carnival (Las Vegas) sau Lollapalooza (Brazilia).