Pericolele care ameninta petrolul romanesc

Din cele zece rafinării existente, doar patru funcționau în primul semestru al acestui an, conform Strategiei energetice a României, elaborată de Departamentul pentru Energie și publicat pentru dezbatere publică. Cele patru rafinării în stare de operare sunt Petrobrazi Ploiești, Petrotel Lukoil Ploiești, Petromidia și Vega Ploieşti.

 

Produsele petroliere se tranzacţionează liber, prin negociere directă, prin licitaţii sau la Bursa Română de Mărfuri (BRM).

 

Sistemul Național de Transport al Țițeiului (SNTT) este operat de Conpet, în care statul deține 58,7% din acțiuni prin Ministerul Economiei. SNTT are o lungime totală a rețelei de conducte de aproximativ 3.800 km, cu capacitate de transport de 27,5 milioane tone/an.

 

Cu toate că ne confruntăm cu o scădere naturală a producţiei de ţiţei, România continuă să rămână a patra ţară producătoare de ţiţei din Uniunea Europeană, respectiv a cincea ţară din Europa, se arată în documentul citat. Raportată la producția europeană, producția națională de țiței reprezintă aproximativ 2% din producția Europei și circa 6% din cea a UE.

 

În analiza sa, Departamentul pentru Energie pune pe tapet cele mai mari deficiențe ale sectorului petrolier autohton:

 

1. Zăcăminte mature în domeniul onshore, în general de mici dimensiuni şi cu o durată de exploatare deseori de peste 30 de ani;

 

2. Întârzieri mari în programele de explorare pentru majoritatea companiilor care deţin acorduri petroliere de explorare, dezvoltare și exploatare;

 

3. Reducerea activităţii de cercetare şi lipsa unui institut naţional în sectorul petrolier;

 

4. Inexistența unor prevederi legislative clare care sa permită accesul titularilor de acorduri petroliere la terenurile necesare pentru operațiunile petroliere, de durată scurtă cum sunt prospecțiunile seismice (servitute) și scurtarea procedurilor de expropriere, pentru faza de exploatare sau construcție a conductelor;

 

5. Grad redus de utilizare a SNTT, în special a subsistemului de transport (sub 10%) şi a capacităţilor de rafinare (doar trei rafinării sunt utilizate, una singură la capacitate maximă);

 

6. Activitatea operatorului SNTT este condiționată de existența a numai doi utilizatori ai SNTT;

 

7. Posibilitate redusă de a importa hidrocarburi pe mare (limitarea importului de hidrocarburi prin stramtoarea Bosfor Dardanele);

 

8. Nivelul scăzut al surselor de finanțare, comparativ cu necesitățile de investiții în explorare, dezvoltare, rafinare și în dezvoltarea infrastructurii de transport țiței;

 

9. Sistem de tarifare pentru transportul țițeiului nestimulativ.

 

Totodată, instituția de resort a evidențiat și cele mai mari riscuri la adresa sectorului petrolier românesc:

 

1. Rezerve de ţiţei economic exploatabile limitate și tendință de diminuare a producției indigene, în condițiile în care nu vor fi descoperite noi zăcăminte importante;

 

2. Reducerea interesului investitorilor, în lipsa unui cadru fiscal și legislativ predictibil pe termen mediu şi lung (10-30 de ani);

 

3. Gradul de concentrare a pieței este ridicat în sectorul producției, un număr mic de competitori în sectorul procesării produselor petroliere care prin politica de strategie corporativă pot avea un impact major asupra pieței;

 

4. Potențiala dispariție a utilizatorilor SNTT.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed