Peste 150 de zboruri de pe Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” Bucureşti au avut întârzieri mai mari de o oră, în săptămâna 6 – 12 octombrie / 12 curse au fost anulate

”În intervalul 6 – 12 octombrie 2022, pe Aeroportul “Henri Coandă”, 152 zboruri (aterizări şi decolări) au înregistrat întârzieri mai mari de 60 minute. Dintre acestea, mai mult de jumătate (103) au avut drept cauză întârzierea sau rotaţia echipajelor sau aeronavelor”, a transmis, joi, CNAB, într-un comunicat de presă.  

Sursa citată a precizat că cele mai multe zboruri cu întârzieri de peste o oră s-au înregistrat, în ordine, la principalii operatori de pe aeroport, respectiv Wizz Air (99 zboruri), Ryan Air (19), Tarom (13 de zboruri). 

În acelaşi interval de referinţă, au fost anulate 12 zboruri.  

Potrivit companiei, în acelaşi interval, pe AIHCB au fost operate 2.028 zboruri, dintre care 1.817 regulate. 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed