Petrom se ceartă cu statul pentru termocentrala de la Brazi

0

Petrom contestă ordinul statului român care o obligă să folosească gaze la preţ de coş pentru alimentarea viitoarei termocentrale de 800 de MW de la Brazi deşi spune că această măsură nu este de natură să influenţeze semnificativ rezultatele sale pentru anul în curs. În raportul companiei despre rezulatele pe anul trecut se precizează că: “Pe 19 ianuarie 2011, ANRE, ANRM şi Ministerul Economiei au emis în comun un ordin prin care se impune formarea unui coş de gaze interne şi de import pentru consumul intern, non-tehnologic, inclusiv pentru consumul centralei electrice de la Brazi. Conform principiilor noastre de business, respectăm prevederile acestui regulament. Totuşi, am întreprins toate măsurile legale pentru a contesta legalitatea acestui Ordin ce contravine Legii Gazelor din România”.

Practic, Petrom este,acum, obligată să asigure gazele pentru termocentrala ce va funcţiona din a doua parte a anului la un preţ calculat ca o medie ponderată între gazele din intern şi cele ruseşti. Nu i se dă voie să contabilizeze doar gazele din intern, pe care tot ea le produce.

Potrivit lui Tudor Şerban, consilier al ministrului Economiei, măsura impusă Petrom dar şi altor companii este de natură să lase cât mai mult gaz din intern pentru populaţie şi, totodată, să împiedice distorsionarea pieţei de electricitate. „Petrom ar vrea să treacă gazele la preţ de producţie, evident mult mai mic decât cel de coş, că doar sunt gazele lor. Ar avea, astfel, un avantaj semnificativ faţă de celelalte termocentrale care merg pe gaz cumpărat la preţ de coş. Noi tocmai asta am încercat să împiedicăm. Normal că ei nu fac politica acestei ţări şi îşi urmăresc propriile interese”, a declarat Şerban.

Surse apropiate situaţiei au declarat pentru Money.ro că Petrom a contestat deja ordinul, pe motiv că, formal, autoritățile nu au respectat legislaţia referitoare la introducerea în dezbatere publică a acestei reglementări. În cazul în care ordinul nu va fi întors, compania petrolieră se va adresa instanţei naţionale şi, dacă situaţia o va cere, şi celor internaţionale.

Termocentrala de la Brazi va avea o capacitate instalată de 800 de MW şi va consuma la capacitate maximă circa un miliard de metri cubi anual.

Anul trecut consumul de gaze al României a fost de 13,1 miliarde de metri cubi, dintre care 2,3 miliarde din import. Producţia Petrom a fost de 5,2 miliarde de metri cubi. Pentru coș, prețul de import este două ori mai mare decît cel pentru gazul extras din țară.