PFIZER, producătorul vaccinului, are mari probleme după ce a făcut un anunț foarte important

Pfizer şi-a redus pe parcursul anului ţintele de producţie pentru vaccinul împotriva noului coronavirus, în condiţiile în care producătorul american de medicamente a avut dificultăţi să îşi asigure toate materialele necesare pentru fabricarea vaccinurilor pe scară largă.

 

 

Românii mai au o șansă să meargă în ”direcția corectă”. Orban îi cheamă pe toți la vot

 

 

 

În comunicate publicate în septembrie, Pfizer anunţa că are ca obiectiv fabricarea a până la 100 de milioane de doze de vaccinuri în acest an. Dar, printr-o serie de comunicate publicate în noiembrie, compania a redus estimarea la până la 50 de milioane de doze.

Pfizer dezvoltă vaccinul pentru Covid-19 în colaborare cu compania germană BioNTech.

Un purtător de cuvânt al Pfizer a declarat joi, într-un comunicat, că factori multipli au încetinit compania, inclusiv timpul necesar pentru a se aproviziona cu cantităţi mari de materiile prime necesare la producerea vaccinurilor. Dar compania a anunţat că a finalizat crearea capacităţilor de producţie necesare şi că acum fabrică vaccinurile în ritm rapid.

”Dezvoltarea unui vaccin în acest ritm este fără precedent şi am realizat progrese fără precedent în timp ce am avansat în necunoscut”, a declarat purtătorul de cuvânt, Amy Rose.

Aceasta a spus mai ales că ”creşterea lanţului de aprovizionare cu materii prime a durat mai mult decât ne-am aşteptat”.

 

Ce se întâmplă cu slujbele de Crăciun. Anunțul premierului Orban despre condițiile speciale

 

 

Modificările liniilor de producţie a vaccinului ân SUA şi Europa au fost finalizate, a adăugat Rose.

”Dozele finite sunt produse într-un ritm rapid. Avem încredere în capacitatea noastră de a furniza 1,3 miliarde de doze până la sfârşitul anului 2021”, a arătat aceasta.

Anterior, Wall Street Journal a relatat că problemele legate de lanţul de aprovizionare au determinat producătorul de medicamente din New York să reducă numărul de vaccinuri pe care se aşteaptă să le livreze la nivel mondial în acest an.

Acest lucru a condus la scăderea acţiunilor Pfizer cu până la 3,1% şi a determinat scăderea generalizată a bursei. S&P 500 a încheiat tranzacţionarea de joi în declin cu 0,1%.

Vaccinul care trebuie administrat în două doze, bazat pe o tehnologie numită mesager ARN, a fost autorizat pentru utilizare de către autorităţile de reglementare din Marea Britanie, în această săptămână, şi a fost depusă o solicitare pentru o autorizaţie de utilizare de urgenţă din partea Administraţiei SUA pentru Alimente şi Medicamente.

Un studiu clinic efectuat pe 44.000 de participanţi a arătat că vaccinul are o eficacitate de 95% în prevenirea Covid-19.

În timp ce Pfizer are încredere că are materialele de care are nevoie, informaţiile de joi au reamintit că lumea depinde de producţia de masă la o viteză şi la un volum fără precedent pentru a pune capăt pandemiei.

Orice problemă apărută în procesul de fabricaţie ar putea întârzia debutul redresării economice globale.

Compania Moderna, care a prezentat, de asemenea, un vaccin pe bază de mesager ARN la FDA, pentru autorizarea de urgenţă a acestuia, a declarat, joi, într-un comunicat, că va avea între 100 şi 125 de milioane de doze disponibile la nivel global în primul trimestru al anului 2021.

Gus Perna, directorul programuluiOperation Warp Speed al SUA, a declarat că SUA vor distribui 40 de milioane de doze de vaccin până la sfârşitul anului, suficiente pentru 20 de milioane de oameni.

Marea Britanie a precomandat 40 de milioane de doze de vaccin Pfizer. La 4 noiembrie, cu cinci zile înainte ca Pfizer să-şi reducă obiectivul de producţie, Kate Bingham, preşedinta Vaccine Taskforce din Marea Britanie, a declarat că 10 milioane ar putea fi livrate până la sfârşitul anului.

Joi, secretarul britanic pentru Sănătate, Matt Hancock, a declarat că un lot iniţial de 800.000 de doze de vaccinuri vor fi administrat începând cu săptămâna viitoare şi că ”nu este nerezonabil” să se aştepte la administrarea a 5 milioane de doze până la sfârşitul anului – sugerând că Marea Britanie şi-a redus deja aşteptările cu privire la cât de multe vaccinuri poate livra Pfizer anul acesta.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed