Piaţa de artă – Nou record la New York cu vânzarea colecţiei Macklowe la 922 de milioane de dolari – FOTO

0
Piaţa de artă – Nou record la New York cu vânzarea colecţiei Macklowe la 922 de milioane de dolari – FOTO

Sotheby’s, care s-a mutat de la Londra la New York şi care aparţine din 2019 magnatului franco-israelian al telecomunicaţiilor Patrick Drahi, a dominat sezonul de toamnă în noiembrie, totalizând 676,1 milioane de dolari într-o singură seară, doar cu primul lot de 35 de lucrări din această colecţie Macklowe. 

Luni seară, celelalte 30 de piese ale Macklowe au fost vândute în 90 de minute pentru 246,1 de milioane de dolari. 

Cu “un total de 922,2 de milioane de dolari”, aceasta reprezintă “cea mai scumpă colecţie vândută vreodată la licitaţie”, potrivit Sotheby’s. 

Colecţia a fost scoasă la vânzare în două loturi ca urmare a divorţului cuplului format din Harry Macklowe, un magnat al imobiliarelor, şi Linda Burg, administrator onorific la Metropolitan Museum of Art (Met) din New York.

Printre vânzările de succes ale serii, tabloul “Untitled” de Mark Rothko a fost adjudecat la 48 de milioane de dolari, “Seestück” de Gerhard Richter la 30,2 milioane de dolari şi “Self Portrait” de Andy Warhol care a atins suma de 18,7 milioane de dolari, potrivit Sotheby’s.

În noiembrie, “Le Nez” de Alberto Giacometti, impresionant bronz suspendat pe care sculptorul l-a început în 1947, a fost vândut cu 78,4 milioane de dolari, “NO°7”, pictură minimalistă de Mark Rothko – 82,4 milioane de dolari şi “Number 17, 1951” de Jackson Pollock a fost vândut la 61,1 milioane de dolari. 

Sezonul de vânzări de primăvară a început pe 9 mai la concurentul casei Sotheby’s, Christie’s (proprietartea lui François Pinault), care a vândut un portret al actriţei Marilyn Monroe “Shot Sage Blue Marilyn” de Andy Warhol pentru 195 de milioane de dolari, opera de artă a secolului XX cea mai scumpă vândută vreodată la licitaţie publică. 

Joi seară, Christie’s a vândut de asemenea opere pentru 831 milioane de dolari, între care sculptura în bronz “Petite danseuse de quatorze ans” de Edgar Degas, adjudecată la 41,6 milioane de dolari, cel mai bun rezultat atins la licitaţie pentru artistul francez. 

Şi “Raptor”, un schelet de dinozaur Deinonychus antirrhopus, format din 126 de oase fosilizate şi care măsoară mai mult de trei metri lungime, a fost adjudecat pentru 12,4 milioane de dolari.