Piedone, în drum spre penitenciar: Dacă familiile cred că eu le-am omorât copiii, așa să-i ajute Dumnezeu

0

ristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, a declarat, la RTV, la scurt timp de la aflarea sentinței definitive în dosarul Colectiv, că „nu este un criminal” și că a fost pregătit pentru orice decizie și că își va lua la revedere de la familie apoi își va executa sentința. Piedone a fost condamnat la 4 ani cu executare după ce, în primă instanță, primise 8 ani și 6 luni de închisoare.

”Nu e o perioadă dificilă”, a transmis Piedone la România TV.

  • ”Nu sunt criminal. Am fost pregătit. Nu e perioadă dificilă. Îmi iau la revedere de la familie. Nu voi renunța la luptă, nu sunt criminal. Merg cu capul sus. Închisoarea e pentru oameni. (Despre familiile victimelor) Să se bucure, condamnarea mea nu le va învia copiii. Să se bucure, vor lua bani, dar nu e dreptate la adresa mea. Copiii au fost răzbunați”, a declarat Cristian Popescu Piedone.

UPDATE Ora 15:06

Cristian Popescu Piedone a făcut declarații și la plecarea spre Rahova, în fața casei sale, spunând că se va întoarce și ”nu va mai păstra tăcerea așa cum a făcut-o timp de 27 de ani”.

  • ”Dacă aș putea să învii victimele, aș face-o. Sunt alții ascunși în spatele paravanelor. Mă duc cu demnitate, onoare și respect. Dacă justiția a considerat asta, trăim pe pământ, nu în ceruri. Mai devreme sau mai târziu lucrurile secretizate vor ieși la iveală. Sunt vinovați și nu spun eu cine. Piedone azi, cu 4 ani condamnare, aș fi lăsat capul în jos. Nu, îl țin și mai sus. Familia e cea care îmi dă putere. Sunt cei care m-au judecat înaintea fariseilor. Ei știu că nu sunt criminal.(…) Dacă justiția a considerat asta. Mă duc cu deminitate, onoare. Cristian Popescu Piedone astăzi vă spune încă o dată. Aș fi lăsat capul în jos. Nu, îl țin și mai sus. Familia sunt cei care m-au judecat înaintea fariseilor, care mi-au zis că nu sunt criminalul de serviciu. A fost nevoie de un breaking news. Dar România nu se dezvoltă așa. Nu vreau să jignesc familiile. Copiii mei dacă erau acolo… Dacă acei părinți cred că eu, Piedone, le-am omorât copiii, așa să-i ajute Dumnezeu. Lucrurile nu se judecă aici, ci Acolo Sus. Mă voi întoarce (…) Dacă 27 de ani Piedone a tăcut, acum nu voi mai tace (…) Voi transmite telepatic gândurile mele pe Facebook. Au fost și decizii în instanță telepatice. (Către jurnaliști) Sunteți copii tineri cu toți, plecați în altă țară. Mai bine sclav în altă țară decât în țara asta (…) Eu am crezut în dreptate, se pare că dreptatea o găsești în ceruri, nu pe pământ (…) Unde plec acum? La Penitenciarul Rahova”.

UPDATE Ora 15:14

Piedone a transmis că a publicat și un ”ultim” mesaj pe Facebook, dar că va continua să fie activ pe rețeaua de socializare. Acesta a transmis ironic că va comunica pe Facebook ”prin telepatie” sau prin intermediul avocatului:

”M-au luat… NEVINOVAT
Ca pe un câine m-au chinuit și m-au tăvălit șase ani și jumătate!
Zilnic mi-au picurat amar și boală în trup și în familie!
M-au vânat pe unde m-au prins.
Că i-am deranjat, că le-am stricat pușculițele…
Rămâneți cu bine, oameni buni!
Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați rămas alături în toți anii aceștia grei!
Eu merg acum unde mă azvârle statul meu cel românesc!
Dumneavoastră, cetățenilor din Sectorul 5, vă doresc sănătate și fericire!
Povestea noastră se oprește aici, din păcate.
A fost frumos, atât cât ne-au permis, atât cât ne-au lăsat… !
Am dovedit, împreună, că prin muncă se pot face lucruri bune pentru comunitate!
Am crezut în visuri, am împlinit visuri!
Am dovedit că putem face imposibilul… posibil!
Va iubesc! ❤️
Să ieșiți la vot când vor fi alegeri!
Să vă alegeți un primar drept, care să vă respecte!
Un primar demn și muncitor, care să vă merite!
Cu multă dragoste, Piedone❤️

Am un mesaj pentru familiile tinerilor decedați în clubul Colectiv și pentru cei răniți în acea fatidică noapte:
Piedone merge la pușcărie NEVINOVAT!
Adevărații vinovați pentru tragedia Colectiv sunt liberi!!!
Vă veți convinge!”