de Octavian Bădescu

Desi omul este si el o parte a naturii, avand in vedere faptul ca este principalul consumator de resurse naturale, il face sa poata fi tratat distinct.

Dealtfel, munca si natura sunt considerati factori primari de productie. Munca este determinanta pentru progres, iar natura reprezinta un ansamblu de elemente brute care – transformate prin munca – sunt folosite pentru generarea de bunuri si servicii.

Capitalul este doar un factor de productie derivat, rezultat al unor procese de productie anterioare, implicand o munca efectuata deja de transformare a naturii, in vederea obtinerii unor bunuri si servicii viitoare.

Fiecare factor de productie se masoara in ceva cantitativ, pentru “munca”, unitatea de masura fiind unitatile de timp – spre exemplu “minutele”. Timpul este o resursa individuala, neregenerabila, fiind implicit cea mai valoaroasa din lume. Epuizarea timpului individual este cea mai rapida, comparativ cu viteza de epuizare a oricarei alte resurse naturale, mai ales daca avem in vedere faptul ca si viata foarte scurta este impartibila in segmente distincte. Practic viata (inclusiv segmentele active) dureaza foarte putin.

La inceputurile civilizatiei, in lupta sa pentru supravietuire, omul utiliza natura, consumand din resurse, inclusiv din propriul timp. O parte din munca sa era alocata auto-consumului, surpusul (proprietatea) devenind obiect pentru oportunitatea schimbului, facilitat de diviziunea muncii. Iar acest schimb creste calitatea vietii fiecaruia. Schimbul este intermediat de moneda – si aceasta o resursa, o marfa, care trebuie sa aiba o functie esentiala – aceea de pastrare a valorii in timp si de transport a acesteia in spatiu. Moneda are practic rolul de asigurare a libertatii individuale, intrucat in lipsa ei si a functiei aferente, omul ar avea o capacitate foarte limitata de a se angaja in schimburi, de a nu-si folosi tot timpul exclusiv pentru a munci in beneficiul si/sau sau al altora, spre a-si asigura supravietuirea. Cu cat mai rapid si intr-o proportie mai mare, omul reuseste sa isi stocheze surplusul intr-o forma cat mai ferita de uzura fizica si morala si cat mai utila unui numar cat mai mare de oameni, pentru a-l putea oferi oricand la acelasi pret, oricui, cu atat individul respectiv va fi mai liber, intrucat va putea consuma in viitor, fara sa mai fie obligat sa isi aloce timpul asigurarii resurselor pentru supravietuire. Asa s-a ajuns spre exemplu la aur pe post de moneda, resursa limitata si a carei uzura este mai lenta ca aceea a timpului individual.

Nu ai proprietate, nu ai ce schimba, nu controlezi moneda, nu ai cum schimba sau cum pastra valoarea. Majoritatea oameniilor au fost si sunt deposedati gradual si accelerat de ambele, fara macar sa isi dea seama.

Moneda a devenit gradual monopolul doar al unora si acestia au inceput tot gradual sa ii dilueze valoarea, prin multiplicare, pentru a obtine o cantitate tot mai mare de munca si de natura, in schimb. In masura in care viteza de multiplicare a monedei depaseste viteza de crestere a stocului de timp al societatii sau de resurse regenerabile, aceasta incita la risipa de timp si de resurse naturale neregenerabile, intrucat va fi folosita pentru a stimula consumul acestora pentru acoperirea dorintelor oamenilor, virtual nelimitate. Dorintele, nu nevoile. Practic, pervertirea monedei conduce, in timp, trecand prin supra-productie, prin abundenta si prin stimularea erorilor de apreciere individuala a cererii solvabile, la distrugerea societatii si a indivizilor ce alcatuiesc respectiva societate.

Resursele neregenerabile se consuma mai rapid si devin mai valoaroase, mai ales pentru o populatie in crestere. Si despre ce libertate (posibilitatea de a-ti consuma timpul asa cum iti doresti) mai putem vorbi atunci cand, pentru supravietuirea individuala va trebui sa muncesti perpetuu, intrucat eventualele rezerve pe care doresti sa ti le securizezi pentru viitor, in schimbul consumului actual, iti sunt devalorizate? Iar daca devii dependent de moneda pe care ti-o da, nu in schimbul muncii, cel ce o poate astazi multiplica la nesfarsit fara costuri, atunci efectul va fi ca nu vei mai fi util celorlalti, dar vei consuma resurse, iar munca celorlalti va deveni mai scumpa, in final devenind cu totii saraci si violenti, dupa ce vom fi devorat si munca si resursele naturale transformate in trecut, in speta capitalul.

Prin urmare, se impune o alta abordare, moneda retrecand sub control individual, fara a putea fi devalorizata. Ce resursa neregenerabila are individul? Timpul. “Time is money”, cum se spune. Oamenii schimba intre ei, de fapt, timp.

Sa incercam un exercitiu de imaginatie:

Stocul mondial de timp este relativ constant, de cca 150.000.000.000.000.000 minute, aflate in posesia fiecarui om in parte, fiecare individ cu discernamant putand sa si-l valorizeze dupa cum considera. Aceasta ar putea sa fie masa monetara reprezentand timpul convertibil.

Rotunjind cifrele pentru a usura calculele pe care unii ar putea fi interesati sa le faca, averea neta la nivel global este de cca 450.000.000.000.000 USD. Masa monetara la nivel global este considerata la cca 75.000.000.000.000 USD. Tot aurul din lume totalizeaza cca 150.000.000.000 grame. Totalul bitcoin-ilor este de 21.000.000 BTC.

Insa un bebelus poate avea un stoc de timp de zeci de milioane de minute, in timp ce un varstnic mai are poate doar cateva sute de mii.

Intr-o astfel de circumstanta, avand in vedere ca timpul disponibil la nastere de fiecare scade permanent, pentru a-l putea valoriza la maxim el trebuie convertit imediat in ceva care nu se devalorizeaza prin uzura sau inflationare. Ar putea fi aur, ar putea fi bitcoin. Problema cu bitcoin-ul si a altor criptomonede este aceea ca se pot genera, fie si consumand curent regenerabil, alte monede similare. Deci ramane doar raportarea la o resursa naturala costisitor si limitat multiplicabila, spre exemplu la aur. Convertirea timpului disponibil al fiecaruia in aurul disponibil ar face ca 1.000.000 minute sa aiba acoperire intr-un gram de aur. La pretul actual al aurului de cca 50 USD/g, apropiat de costul de productie, inseamna ca o ora echivaleaza cu 3 Euro, iar o viata cu cca 2-2,5 milioane de Euro. In medie.

Fiecare om ar putea avea in portofelul sau digital (asociat identitatii) si/sau fizic in medie 20 de grame de aur, spre exemplu maxim 40 g la nou-nascuti, minim 1 g la cei care au depasit o varsta inaintata. Parintii ar putea dispune de banii din portofelul copiilor, dar intr-o cantitate limitata si cu achizitii pentru produsele strict necesare lor. Masa monetara actuala ar trebui sa ramana constanta, bancile centrale si comerciale schimbandu-si cadrul de reglementare pentru o moneda de echilibru si un sistem financiar asisderea, fara expansiune monetara dincolo de economiile si de garantiile fizice existente. Iar restul activelor s-ar adapta din perspectiva pretului lor, asa cum s-ar adapta si restul preturilor. Desigur ca poate exista si o problematica specifica, a datoriilor actuale, a caror gestionare va trebui facuta cu atentie.

Insa omul in timpul vietii sale consuma nu doar din timpul celorlalti, ci si din resursele naturale. Ale cui sunt acestea? Ale cui sunt terenul in forma bruta, apa, aerul, fierul sau petrolul? Ale oamenilor. Care este valoarea lor? Depinde. Resursa practic inepuizabila (pamant, apa, soare, vant) este gratuita pentru comunitatea care are acces la ea, deseurile pot deveni si ele resurse regenerabile. Resursele utile, epuizabile in curand si costisitor prelucrabile sunt (sau ar trebui sa fie) scumpe. Ale caror oameni? Pai ar trebui sa fie ale celor care locuiesc in respectiva zona – ei sunt cei mai motivati sa le valorizeze si sa le apere, asa cum oameni sunt cei mai in masura sa isi valorizeze propriul timp. Timpul il detii efectiv, putem vorbi despre o suveranitate individuala asupra timpului, resursa naturala trebuie de asemenea sa o detii efectiv pentru a o valoriza asa cum trebuie.

Romania obtine din resurselor ei naturale un pret infim, maxim 1-2 miliarde de euro anual. Suntem mai jos de locul 100 in lume ca procent din valoare si din PIB. Si nu pentru ca am generam pe teritoriul nostru foarte multe produse finite. Dar in schimb, administratorul politic impoziteaza munca si inflationeaza moneda, taxand timpul trecut si prezent al oamenilor, din care statul obtine cu mult mai mult, diminuand insa puterea de cumparare romanilor, eficienta alocarii resurselor si crescand inegalitatile si inechitatile.

Omul rational este interesat sa capitalizeze timpul si resursa naturala transformata, pentru a nu fi nevoit sa munceasca permanent si pentru a sa aiba si urmasii sai din ce trai si pe ce trai.

Implicit, in masura in care pretul resurselor naturale si al capitalului ar fi exprimate si acestea in unitati de timp, ca si munca, moneda ar reveni practic sub controlul oamenilor, acestia ar valoriza lucrurile cu totul altfel, comportamentele s-ar modifica, rationalitatea utilizarii tuturor resurselor ar capata noi valente. Oamenii ar cauta sa produca cu un consum cat mai mic de timp, bunuri cat mai durabile, pe care ar fi foarte interesati sa le intretina, pentru ca inlocuirea ar deveni costisitoare.

Obiective frivole precum “cresterea economica”, “crearea locurilor de munca”, “incurajarea consumului” s-ar transforma in obiective de substanta precum “cresterea timpului liber”, “cresterea sectorului serviciilor”, “cresterea gradului de automatizare”, “diminuarea consumului resurselor naturale”, “cresterea volumului de schimburi de bunuri deja existente”, “minimizarea uzurii capitalului”, “cresterea duratei de viata a produselor”.

Ne dorim mai multi bani? Incurajam natalitatea, va creste stocul de timp. Cresterea populatiei devine problematica doar in masura in care consumul de resurse neregenerabile creste. Si/sau acumulam aur, argint, bitcoin si orice mai dorim, platind pretul.

Dorim sa prezervam resursele naturale neregenerabile? Punem un pret corect (semnificativ si in crestere, probabil conform cererii) pe ele si utilizam banii pentru a finanta cresterea si educarea copiilor, principalii beneficiari ai amanarii consumului respectivelor resurse de catre noi.

Ne dorim mai mult timp liber? Ne vindem mai scump timpul utilizat pentru altii, in masura in care putem sa oferim ceea ce cere piata, ca volum si calitate, pentru asta trebuie sa ne investim propriul timp. In noi. Iar in masura in care timpul muncit nu ne mai este devalorizat prin diluarea puterii de cumparare a monedei, prin expansiune monetara, putem pune deoparte si pentru a ne securiza resursele pentru perioada in care nu mai dorim sau nu mai putem sa ne vindem timpul altor oameni, muncind. Si nici nu vom mai cauta sa preschimbam moneda in alte lucruri, care sa implice consum de resurse si de care nu avem o reala nevoie, doar pentru prezervarea valorii, sa ne protejam de inflatie.

Dorim sa diminuam deseurile? Descurajam productia, punem un pret corect platibil de cei care le genereaza si incurajam cu acesti bani reciclarea.

Dorim sa beneficiem de preturi mici la mancare, energie, bunuri si servicii? Consumam acele produse care utilizeaza intr-o masura foarte mica resurse neregenerabile, inclusiv timp, crestem natalitatea. Ideea de baza este de a nu consuma mai multe resurse de naturale si de timp decat suntem capabili sa punem la dispozitia celorlalti, din munca noastra trecuta, prezenta sau din viitorul foarte apropiat, predictibil.

Totul se regleaza prin pret, iar ca sa ai un pret corect trebuie sa ai proprietate. Doar proprietarul, intr-o piata libera, poate stabili cel mai corect un pret, care devine “de tranzactionare”, real, doar in masura in care cumparatorul este dispus sa il plateasca.

Avand in vedere numarul mare de oameni si timpul similar al acestora, munca in sine nu poate genera inechitati si inegalitati mai mari decat cele naturale. Sursa inegalitatilor extreme sta in controlul asupra resurselor naturale exercitat de catre un numar relativ redus de oameni, fie prin proprietate directa concentrata sau prin exploatare la pret mic, in inflatia monetara generata de catre politic in concubinaj cu sistemul financiar-bancar, care face ca cei care ajung primi la banii nou creati sa achizitioneze factori de productie (munca, natura si capital) inaintea altora, generandu-si avantaje competitive care se capitalizeaza in timp, precum si in taxarea muncii si a capitalului (munca economisita) si redistribuirea arbitrara a acestora de catre factorul politic. La toate acestea se adauga reglementarile favorizante, cei care acumuleaza resurse disproportionate investind o parte din bani pentru a-si cumpara politicieni si decizii care sa le securizeze castigurile.

Concluzionand – fara proprietate privata respectata, piata libera pentru schimburi si fara un control asupra monedei nu poate exista libertate si acesta este de fapt capitalismul autentic. Capitalismul este inexistent astazi, asa cum a fost si comunismul in viziune marxista, pentru ca pana si Marx spunea ca aurul este ban si probabil ca in anii ’80 in Romania ar fi infundat puscaria ca dizident.

Si fara un pret corect al consumului de resurse naturale neregenerabile utile oamenilor, nu poate exista echitate si nici vreun viitor pasnic, in lipsa dictaturii.

Dictatura si hiperinflatia se afla la capatul drumului de al carui final ne apropiem, iar aceasta chiar si Keynes (“avocat” al expansiunii monetare) o recunostea. Haosul poate aparea din ce in ce mai vizibil si acesta in “meniu”.

In plus, pretul corect acestor resurse trebuie platit (prin taxe calculate de catre comunitati la valoarea de “best use” si conform cererii de piata), mai intai comunitatii locale, de catre cei care isi asuma proprietatea si exploatarea acestora, pe riscul lor, antreprenori care sa isi recupereze ulterior costurile si sa marcheze profiturile de la cei care le consuma. Si nicio persoana sau asociere de persoane nu ar trebui sa poata acumula (sau administra) proprietate de resurse naturale (referirea e deci la teren, nu la imobile) si intr-o masura extrem de mare sau la o distanta prea mare in raport cu comunitatea in care isi are rezidenta, pentru a se favoriza distributia proprietatii si maximizarea eficientei utilizarii resurselor.

Moneda fizica si digitala ancorata in aur si in timp?

Toate cele de mai sus pot ramane doar un exercitiu de imaginatie sau pot constitui un posibil punct de plecare pentru o lume care se vrea a fi mai buna, in care oamenii harnici si cumpatati vor fi liberi si multumiti pe tot parcursul vietii lor, nu deposedati permanent si accelerat de resurse prin moneda exclusive digitala, fiat, controlata de stat, fie ea si legata de o asa-zisa “amprenta de carbon”, ca justificare a taxarii sub diferite forme.

Primii pasi constau in a vedea ceea ce nu merge, a intelege cauzele de fond si a sti ulterior in ce directie sa te indrepti – care sunt solutiile. Apoi poate urma implementarea efectiva si imbunatirile ce pot fi aduse pe parcurs.

Pentru ca “nu exista vant prielnic pentru marinarul care nu stie unde sa mearga”, cum spunea Seneca.