Plata contribuțiilor pentru asigurările de sănătate, ELIMINATĂ pentru zeci de mii de români! Anunțul Ministrului Muncii

Prin OUG au fost eliminate prevederile referitoare la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate din bugetul de stat pentru persoanele care beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.111/2010, de ajutor social prevăzut de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat sau de indemnizaţie pe perioada concediului de acomodare prevăzută de Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei.

 

Astfel, aceştia devin asiguraţi fără plata contribuţiei, având acces la serviciile de sănătate prevăzute de Legea nr.95/2006.

 

În ceea ce priveşte drepturile la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului, a drepturilor de ajutor social şi a celor de concediu de acomodare stabilite până la 31 decembrie inclusiv, plata contribuţiei de asigurări sociale de sănptate se asigură de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, prin agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a Capitalei, până la 31 martie 2018, arată Guvernul.

 

OUG mai prevede ca sumele reprezentând contribuţii de asigurări sociale de sănătate, pentru drepturile aferente perioadei până la 31 decembrie 2017, să nu se mai  recupereze, măsura fiind luată ţinând cont de categoria de beneficiari care prezintă vulnerabilitate crescută atât pentru sănătate, dar şi economică.

 

SURSA: news.ro

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed