Platformă subterană de colectare a deşeurilor, în centrul municipiului Sibiu – Primăria a cumpărat cu peste 300.000 de lei sistemul, considerat mai potrivit pentru zona frecventată de turişti

0

”În Piaţa Mică se va amenaja o platformă subterană de colectare a deşeurilor menajere, o soluţie mai potrivită pentru un spaţiu din centrul istoric, frecventat de sibieni şi turişti. Primăria Sibiu a semnat contractul prin care se cumpără un astfel de sistem ce va fi amplasat în teren în aproximativ 2 luni”, a transmis, luni, Primăria Sibiu.  

Sistemul va fi compus din 4 containere amplasate în subteran: unul pentru deşeurile reziduale cu o capacitate de 3 mc, unul pentru biodegradabile (2 mc), şi câte unul pentru hârtie/carton şi plastic/metal, fiecare cu o capacitate de 5 mc.  

La suprafaţă vor fi amplasate doar fantele de introducere a deşeurilor, acestea urmând să poată fi utilizate cu ajutorul unui card cu tehnologie NFC.  

Astfel, se înregistrează numărul exact de aruncări pe fiecare gospodărie, iar taxa de salubrizare va fi calculată în funcţie de aceasta. 

”Am depus în cadrul PNRR un proiect pentru crearea a 110 insule ecologice pentru colectarea deşeurilor, în tot atâtea locaţii din oraş. În 15 locaţii am amenajat deja astfel de platforme, cu finanţare din bugetul local. Pentru centrul istoric este necesară însă o soluţie diferită, care să protejeze aspectul Pieţei Mici, un spaţiu cu imobile valoroase, de patrimoniu şi o locaţie de timp liber frecventată de sibieni şi de turişti”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.  

Termenul pentru livrarea şi montarea acestui sistem este de 2 luni, iar valoarea investiţiei este de 308.000 lei.