Pleci în Europa în vacanţă? Vezi cât costă benzina în fiecare ţară

0

Dacă vă hotărâţi să plecaţi cu maşina prin Europa, trebuie să ştiţi că există diferenţe semnificative între ţări în ceea ce priveşte preţul carburantului. Potrivit unui top realizat de Europe Energy’s Portal, cea mai scumpă benzină Euro 95 fără plumb se găseşte în Grecia – 1,66 euro/litru. Cu doar un cent mai ieftină este benzina din Olanda, în timp ce în Danemarca este 1,63 euro.

Portugalia şi Franţa ocupă la egalitate locul patru (1,58 euro) în topul ţărilor cu cei mai scumpi carburanţi, în timp ce Finlanda este pe cinci, cu 1,57 euro. În Germania, benzina costă 1,54 euro iar în Marea Britanie, 1,52 euro. Din cele 26 de ţări analizate,  cea mai ieftină benzină este în Bulgaria, cu 1,2 euro pe litru, iar pe penultimul loc se situează Cipru, cu 1,22 euro. România ocupă poziţia 22 în top, cu un preţ al benzinei de 1,27 euro pe litru. Datele din top sunt valabile pentru sfârşitul lunii iunie.

Benzina românească a fost cea mai ieftină din Europa din septembrie 2010 şi până în aprilie 2011. De altfel, în luna septembrie a anului trecut, Bulgaria era pe locul ocupat acum de România. În afară de Cipru şi Bulgaria, ţări cu benzină mai ieftină decât a noastră mai sunt Slovenia şi Estonia.

Şi la vârful topului s-au produs schimbări faţă de începutul anului. Astfel, începând cu luna mai, Grecia a ajuns ţara cu cea mai scumpă benzină din UE. Până la acel moment, cele mai scumpe două ţări erau Olanda şi Danemarca.

Per total, benzina s-a scumpit, în acest an, cu circa 10%. Ţiţeiul Brent costă, în prezent, 117 dolari, în timp ce, la începutul anului, se tranzacţiona la 95-97 dolari.