PNL Argeş, după eliberarea din funcţie a preşedintelui Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului: Adrian Miuţescu a candidat pentru un post de deputat/ A fost un pas firesc şi legal în vederea validării mandatului de deputat

PNL Argeş, filială condusă de către Miuţescu, a dat publicităţii, vineri, o informare în care precizează că preşedintele AAAS a renunţat la funcţie în favoarea mandatului de parlamentar pe care l-a obţinut în urma alegerilor din 6 decembrie. 

 

”Preşedintele PNL Argeş, Adrian Miuţescu a candidat pentru un post de deputat şi a avut obligaţia să opteze, conform legii, între funcţia de preşedinte al Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului şi aceea de reprezentat al Parlamentului României. Preşedintele PNL Argeş, Adrian Miuţescu a solicitat eliberarea, la cerere, din funcţia de preşedinte al AAAS şi a optat pentru poziţia de deputat. A fost un pas firesc şi legal în vederea validării mandatului de deputat”, transmite PNL Argeş.

 

Decizia de eliberare din funcţia de preşedinte al AAAS a lui Gheorghe Adrian Miuţescu a fost publicată în Monitorul Oficial din data de 12 ianuarie. 

 

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului este administrator al activelor şi intereselor economice ale statului român, având atribuţii în domeniul administrării – privatizării, postprivatizării şi valorificării creanţelor. 

În prezent, AAAS are 220 de angajaţi care lucrează în zone precum cea juridică, insolvenţă, management şi analiză financiară. 

 

Adrian Miuţescu a fost numit preşedinte al AAAS la finalul anului 2019, prin decizie a premierului de la acel moment Ludovic Orban.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed