Poliţia de Frontieră: Peste 34 tone de deşeuri, oprite la intrarea în ţară

0

”Sâmbătă, 26 noiembrie a.c., în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, judeţul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un maramureşean în vârstă de 55 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în România. Bărbatul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, mobilier, saltele, textile şi electrocasnice uzate, de la o societate comercială din Germania şi care urmau să ajungă la o firmă din judeţul Iaşi”, a transmis, duminică, Poliţia de Frontieră.  

Sursa citată a precizat că, existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de produse second-hand, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate – în cantitate de 12.000 kg – nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu există documente legale. 

”Conform legislaţiei în vigoare, şoferul nu a putut prezenta certificatul privind operaţiunile de curăţare şi dezinsecţie”, a mai transmis sursa citată.  

Tot sâmbătă, în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean român, în vârstă de 45 de ani, din judeţul Maramureş, conducând un automarfar înmatriculat în România. 

”Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, 24.260 kg de plastic şi cauciuc, de la o societate comercială din Germania având ca destinaţie o societate comercială din judeţul Neamţ. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Gărzii de Mediu Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României, întrucât nu există documente necesare importului de deşeuri”, a mai transmis Poliţia de Frontieră.  

În ambele cazuri, autorităţile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.