„Poliţist, adjectiv” va reprezenta România la Oscar 2010

Juriul, format din Dinu Tănase, Mihai Chirilov, Eugenia Vodă, Magda Mihăilescu, Cristina Corciovescu, Dana Duma şi Eugen Atanasiu, a acordat şase voturi din şapte peliculei regizate de Porumboiu.

Celelalte filme care au concurat pentru a reprezenta România la Oscar sunt „Cea mai fericită fată din lume” (regizat de Radu Jude), „Nunta mută” (Horaţiu Mălăele), „Întâlniri încrucişate” (Anca Damian), „Schimb valutar” (Nicolae Mărgineanu), „Weeekend cu mama” (Stere Gulea), „O secundă de viaţă” (Ioan Cărmăzan), „Casanova, identitate feminină” (Marius Barna) şi „Marilena” (Mircea Daneliuc).

Selecţia nu a vizat şi filmul „Amintiri din Epoca de Aur”, care a participat la Cannes 2009 alături de „Poliţist, adjectiv”, deoarece pelicula coordonată de Cristian Mungiu nu va fi distribuit în cinematografe înaintea datei limită de 30 septembrie, impusă de regulamentul Premiilor Oscar.

„Din punctul meu de vedere, este filmul cu cel mai mare potenţial să traverseze Oceanul. Este filmul românesc care a luat cele mai multe premii şi a fost cel mai vizibil în circuitul festivalier. Porumboiu este cunoscut în SUA şi cu <A fost sau n-a fost>. <Poliţist, adjectiv> are şanse la competiţia de anul viitor, date fiind cronicile favorabile din presa americană. Pentru a-i creşte şansele, e important să participe să fie selectat, în continuare, la festivaluri organizate în SUA. Foarte importante vor fi, însă, şi investiţiile pentru promovarea filmului, care au o pondere de 50% din succesul unei pelicule”, a declarat, pentru NewsIn, Mihai Chirilov.

Un alt membru al juriului, criticul Magda Mihăilescu, spune că, dintre toate filmele propuse, „Poliţist, adjectiv” a fost un câştigător logic. „În privinţa şanselor de a ajunge pe lista finală la Oscar 2010, decât să stăm de pe acum cu emoţii şi să fim exagerat de optimişti, mai bine să aşteptăm liniştiţi şi să avem atunci o surpriză plăcută din partea filmului regizat de Porumboiu”, este de părere Magda Mihăilescu.

„Poliţist, adjectiv”, care îl are ca protagonist pe Dragoş Bucur, în rolul unui poliţist cu probleme de conştiinţă, a câştigat două premii la Festivalul Internaţional Cannes 2009 – premiul juriului şi premiul FIPRESCI la categoria Un Certain Regard.

Pentru a ajunge, însă, pe lista finală a nominalizărilor la categoria Cel mai bun film străin, pelicula lui Porumboiu va trebui să treacă de cea mai dură selecţie, la care sunt înscrise, practic, pelicule din aproape 100 de ţări, câte una din fiecare. Membrii Academiei Americane de Film vor nominaliza, dintre acestea, cinci pelicule.

Anul trecut, România a înscris în cursa pentru Oscar filmul „Restul e tăcere”, regizat de Nae Caranfil, care nu a ajuns însă pe lista finală a nominalizărilor.

Ceremonia de decernare a premiilor Oscar va avea loc, anul viitor, pe 7 martie, în Los Angeles. Premiile Oscar, considerate drept cele mai importante distincţii ale cinematografiei mondiale, sunt acordate, din 1929 încoace, de Academia Americană de Film. Aceasta a luat fiinţă pe 11 mai 1927, ca organizaţie profesională dedicată avansării artei şi tehnologiilor de producere a filmelor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed