Ponta: Aştept de la PNL o persoană cu experienţă politică şi imagine foarte bună pentru Ministerul Trasporturilor

„Sunt absolut convins că este interesul meu şi al PNL ca cel care va ocupa funcţia de ministru al Transporturilor de luni practic, că luni trebuie să depună jurământul, este o persoană cu experienţă politică, cu imagine foarte bună şi profesionist în domeniu. Nu am respins o propunere oficială, pentru că nu mi s-a făcut o propunere oficială, ce a spus domnul Antonescu aseară este adevărat, propunerea mi se va face mâine, după şedinţa PNL”, a spus Ponta, sâmbătă.

 

El a amintit că în acordul USL este prevăzut dreptul prim-ministrului de a refuza sau a avea un ultim cuvânt în cazul miniştrilor, dar că până în prezent nu a fost niciodată cazul să invoce acest drept. „Sunt convins că nu va fi cazul nici mâine”, a conchis Ponta.

 

 

Întrebat însă dacă va accepta ca Nini Săpunaru să fie ministru al Transporturilor în cazul în care aceasta va fi propunerea PNL, premierul a explicat că nu doreşte să comenteze, deoarece s-ar grăbi degeaba, şi că aşteaptă decizia conducerii PNL, insistând asupra faptul că este convins că va fi o propunere foarte bună „sau poate chiar două”.

 

Vineri, surse politice au declarat că premierul Victor Ponta se împotriveşte nominalizării lui Nini Săpunaru pentru funcţia de ministru al Transporturilor, cerând PNL o altă propunere.

 

 

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, pentru „Gândul”, că nu a discutat cu premierul Victor Ponta despre nominalizarea pentru Transporturi, precizând însă că „crede sincer” că Nini Săpunaru este o „propunere cu multe şanse de nominalizare” în BPN al PNL.

 

 

„Nu m-a informat premierul că nu este de acord cu Nini Săpunaru şi nu aveam cum să fiu informat pentru că deocamdată premierul nu are cu ce să fie sau să nu fie de acord. Este normal ca premierul să-şi spună părerea, să-şi dea acceptul pe o nominalizare pe care PNL o face, dar PNL nu a făcut nicio nominalizare. Se confundă eventuale propuneri, cu nominalizarea”, a afirmat Antonescu.

 

 

El a precizat că o decizie finală urmează să fie luată duminică în Biroul Politic Naţional al PNL.

 

 

Liderul PNL a adăugat că „teoretic” este dreptul premierului să respingă „cu argumente” propunerea venită din partea conducerii PNL, dar nu crede că se va ajunge acolo.

 

 

Deputatul PNL Nini Săpunaru a declarat, joi seară, că a fost sunat şi întrebat dacă acceptă propunerea preşedintelui PNL, Crin Antonescu, către forurile de conducere ale partidului, de a prelua postul de ministru al Transporturilor, spunând că a fost de acord şi că a fost autorizat să anunţe acest lucru.

 

 

Joi seara, premierul Victor Ponta a evitat să comenteze această informaţie.

 

 

Conducerea PNL urmează să analizeze duminică propunerea pentru funcţia de ministru al Transporturilor.

 

 

Premierul Victor Ponta a anunţat că îi va trimite luni dimineaţa preşedintelui Traian Băsescu noua nominalizare pentru funcţia de ministru al Transporturilor, după ce PNL va lua o decizie în acest sens.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed