Ponta: BNR, Guvernul şi Parlamentul se vor consulta asupra sistemului UE de supraveghere bancară

0

„O asemenea decizie nu poate fi luată pe loc, trebuie o discuţie între BNR, Guvern şi Parlament”, a spus Ponta, întrebat de jurnalişti dacă România se va înscrie în mecanismul de cooperare propus de CE pentru supravegherea bancară în zona euro.

 

Sistemul unic de supraveghere bancară în zona euro, propus miercuri de CE, prevede că statele din afara blocului monetar se pot înscrie voluntar într-un mecanism de cooperare, iar coordonarea între BCE şi autorităţile din ţările din afara sistemului rămâne în forma actuală.

 

Procedura presupune ca autorităţile competente din ţara respectivă să respecte şi să implementeze directivele BCE. Statul respectiv va putea apoi să participe la dezbaterile din Consiliul de supraveghere al BCE şi va avea acces la sistemul unic de supraveghere.

 

Pentru statele care nu fac parte din zona euro şi nu aderă voluntar la sistemul unic de supraveghere, relaţiile şi procedurile existente de coordonare vor fi menţinute în forma actuală în privinţa băncilor care activează atât în zona euro, cât şi în afara ei.

 

BCE va deveni autoritatea de supraveghere responsabilă pentru băncile din zona euro care au subsidiare în statele non-euro.

 

Astfel, statele din afara zonei euro „îşi vor păstra toate puterile şi prerogativele existente”, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

 

Deciziile care necesită coordonare între BCE şi autorităţile naţionale de supraveghere din statele non-euro vor reveni unor colegii de supraveghetori, la care vor participa reprezentanţi ai tuturor autorităţilor de supraveghere din statele unde un grup financiar deţine subsidiare.

 

Potrivit recomandărilor CE, sistemul unic de supraveghere ar trebui să fie aprobat de Consiliul European şi Parlamentul European până la sfârşitul anului.

 

În viziunea Executivului UE, prima etapă a implementării sistemului ar avea loc la 1 ianuarie 2013, când BCE îşi va putea asuma răspunderea pentru supravegherea oricărei instituţii de credit din zona euro, fiind vizate în principal băncile care au solicitat fonduri publice. De la jumătatea anului viitor, toate băncile de importanţă sistemică majoră din zona euro vor face obiectul supravegherii de către BCE, iar de la 1 ianuarie 2014, toate cele 6.000 de bănci din zona euro vor intra sub incidenţa instituţiei de la Frankfurt.

 

Majoritatea activităţilor de implmentare a deciziilor BCE va reveni autorităţilor naţionale relevante.

 

În România, aproximativ 80% din activele sistemului bancar sunt controlate de subsidiare ale unor bănci din zona euro.