Ponta: Evaziunea fiscală se ascunde sub haina insolvenţei, iată de ce modificăm legea

Premierul Victor Ponta i-a cerut ieri ministrului justiţiei să încheie dezbaterea proiectului de lege privind insolvenţa, astfel încât documentul să fie adoptat săptămâna viitoare şi transmis Parlamentului, urgenţa adoptării unui nou astfel de act normativ fiind determinată de  faptul că multe companii se folosesc de procedura actuală a insolvenţei pentru a frauda statul.

Ziarul financiar: 

Avem nevoie de Codul insolvenţei. Sunt mult prea mulţi cei care intră în insolvenţă ca să fraudeze statul, care nu plătesc nicio taxă de un an de zile, de doi ani de zile şi e normal ca ceilalţi, care plătesc taxe, să spună: «Domn’e, noi de ce le mai plătim dacă văd că ăsta de alături, care ne mai şi dă lecţii despre cum trebuie organizată România, nu plăteşte nicio taxă?»“, a spus Ponta în şedinţa de guvern de ieri.

 

În primele opt luni ale anului au fost înregistrate 10.313 de dosare de insolvenţă, cu 7% mai puţine decât în aceeaşi perioadă din 2012. În primele opt luni ale anului 2012 s-a înregistrat 11.068 firme intrate sub incidenţa legii insolvenţei la nivelul întregii ţări, potrivit datelor comunicate de Registrul Comerţului.

 

Premierul crede că evaziunea fiscală, care atinge 14% din PIB (20 mld. euro anual) potrivit ultimelor date ale Consiliului fiscal, este ascunsă sub „haina insolvenţei“, iar foarte multe societăţi private se trezesc că un debitor intră în insolvenţă atunci când trebuie să-şi plătească facturile.

 

continuarea pe ZF

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed