Ponta: Ne vom opune în Parlament ca Pilonul II de pensii să devină opţional

 

‘După nenumărate declaraţii contradictorii şi minciuni şi bâlbâieli, până la urmă înţeleg că Guvernul a spus adevărul. Ceea ce spuneam noi toţi demult – că încearcă cumva să distrugă Pilonul II de pensii, aşa-zis opţional, dar de fapt să-i treacă pe toţi la Pilonul I. Eu vin şi spun că este o mare greşeală că renunţăm la un principiu introdus chiar de guvernarea Tăriceanu, că atât timp cât am fost prim-ministru, aceeaşi oameni care îl sfătuiesc pe domnul Dragnea au venit şi la mine să spună: ‘Uite, hai să luăm banii de la Pilonul II că rezolvăm problemele’. Şi le-am zis: ‘Băi, nu furaţi banii oamenilor tineri, că eu nu fac aşa ceva!’. Uite, face doamna Dăncilă! Şi atunci, în Parlament, joi, cei de Pro Romania, în primul rând, vom vota împotriva unei asemenea iniţiative, după care o să depunem un amendament, care spune aşa: dacă Pilonul II este opţional, atunci să fie şi Pilonul I opţional. Mai pe înţelesul românilor – vrei să-ţi pui banii de pensii să-ţi administreze Olguţa Vasilescu şi cu Dragnea, îi pui la Pilonul I. Vrei să-i administreze nişte administratori privaţi, îi pui la Pilonul II. Şi eu anunţ de pe acum că îi voi pune la Pilonul 2. Ei n-am încredere în Dragnea şi în Olguţa, că o să pape toţi banii şi o să rămânem cu nimic’, a declarat Ponta la Parlament.

Fostul premier a criticat această intenţie de a schimba un sistem despre care spune că există în toată Europa şi se extinde în lume.

‘Şi eu l-am ţinut şi în momentele alea din 2012 – 2013 când n-aveam bani, când eram criză, e o mare ticăloşie şi părinţii noştri vor pensii mai mari, dar nu vor dacă li se fură banii celor tineri’, a adăugat acesta.

Întrebat dacă va discuta şi cu reprezentanţii ALDE, Victor Ponta a răspuns: ‘O să vorbesc. Sper că şi cei de la ALDE şi toţi oamenii cu mintea la ei îşi dau seama că ce se întâmplă acum este un furt al banilor celor tineri şi nimeni mai în vârstă nu vrea să primească azi mai mulţi bani pe spinarea celor mai tineri’.

‘Iar acest amendament – să fie şi Pilonul I opţional şi să mă duc la Pilonul II – sincer nu cred că e un sistem bun, dar poate îi trezeşte pe şmecherii ăştia de acum care zic să cumpere nişte voturi de la pensionari distrugând o chestiune pe viitor. (…) Şi atunci poate că împreună cu cei de la Opoziţie, de la ALDE, cu cei de la PSD care înţeleg lucrurile reuşim să oprim acest lucru. În acest moment este un procent de 3,75% pe care practic îl trec – deci, ei câştigă 3,75 din cotizaţiile noastre şi astupă gaura pe care o fac la Pilonul I azi. Dar astupă acea gaură din banii mei, ai tuturor celor sub 46 de ani’, a adăugat deputatul Ponta.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat marţi seară, la un post de televiziune, că Pilonul II de pensii nu va fi naţionalizat, dar va fi opţional.

‘Ne-am hotărât ce vrem să facem şi ce am comunicat de anul trecut, şi anume să fie opţional acest Pilon II. E bătut în cuie (…) Nu naţionalizăm, dar vom explica foarte clar tuturor persoanelor cotizante la acest Pilon II cât va fi pensia lor’, a declarat Olguţa Vasilescu. AGERPRES

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed