Ponta rămâne cu titlul de doctor. Ministerul Educaţiei a decis că nu a plagiat

Conform sursei citate, ministerul a respins cererea Universităţii Bucureşti de a-i retrage lui Victor Ponta titlul de doctor în drept penal obţinut în 2003 cu lucrarea „Curtea Penală Internaţională”, lucrare coordonată de fostul premier Adrian Năstase. Să facem un scurt istoric al deciziilor date în acest caz de ma multe instituţii. Au fost emise trei verdicte oficiale. Scorul fiind de 2 la 1 pentru plagiat.

 

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare şi Universitatea Bucureşti au apreciat că Victor Ponta a plagiat grosolan în teza de doctorat. Universitatea Bucureşti a analizat de două ori lucrarea de doctorat a lui Ponta şi a constat de fiecare dată că premierul a plagiat. Pe 18 octombrie anul trecut, Universitatea Bucureşti a transmis Ministerului Educaţiei concluziile sale şi a cerut indirect retragerea titlului de doctor în drept penal.

 

Tot anul trecut, pe 19 iulie, Comisia Naţională de Etică a trimis Ministerului Educaţiei raportul oficial prin care a constat că premierul Victor Ponta nu a plagiat în lucrarea de doctorat. Potrivit procedurilor, decizia Comisiei trebuia să fie aprobată de Direcţia Juridică a Ministerului Educaţiei. Într-un răspuns oficial transmis Ministerul Educaţiei precizează că Direcţia Juridică a Ministerului Educaţiei a aprobat pozitiv raportul CNE. Altfel spus, Ministerul Educaţiei condus de Remus Pricopie a oficializat decizia de neplagiat pentru premierul Ponta.

 

Ministrul Pricopie a evitat să se pronunţe pe plagiatul lui Victor Ponta şi s-a mărginit să declre că va aplica legea. În schimb, fostul ministru Ecaterina Andronescu s-a pronunţat mai tranşant declarând, anul trecut, că în opinia sa, cazul este închis.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed