Popescu: Apelul pentru granturile de investiţii pentru capital de lucru va fi lansat săptămâna viitoare, dacă semnăm contractul cu Ministerul Fondurilor Europene

0

„Aşa cum v-am spus la şedinţa trecută, am lansat prima etapă a apelului. Până în momentul de faţă, sunt înscrise peste 30.000 de companii. Suntem în negociere cu Ministerul Fondurilor Europene şi sperăm să finalizăm săptămâna aceasta contractul între Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Economiei ca şi administrator al acestei scheme. Domnule prim-ministru, săptămâna viitoare îi vom da drumul, dacă semnăm mâine contractul.”, a afirmat Virgil Popescu, întrebat la începutul şedinţei de joi a Executivului de Ludovic Orban când va fi lansat apelul pentru granturile de investiţii. 

La rândul său, ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloş a adăugat că Ministerul Economiei va face demersurile necesare lansării luni sau cel târziu marţi.

„După cum a precizat domnul ministru Popescu, în cursul zilei de mâine, închidem partea de încheiere a contractului de finanţare între Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Economiei. După care Ministerul Economiei, luni sau cel târziu marţi, poate să facă demersurile”, a explicat Boloş.