Postul HBO, dat în judecată pentru maltratarea unor cai folosiţi în serialul „Luck”

Potrivit AFP, Barbara Casey l-a dat în judecată şi pe fostul ei angajator, The American Humane Association (AHA) – organizaţia care trebuie să se asigure că animalele sunt bine tratate în timpul filmărilor -, pe care o acuză că a ascuns tratamentul necorespunzător aplicat cailor folosiţi în acel serial de televiziune.

 

Într-o plângere depusă luni la Curtea Superioară din Los Angeles, Barbara Casey, care reprezenta AHA pe platourile de filmare, afirmă că a fost concediată după ce le-a cerut superiorilor ei să denunţe condiţiile de filmare necorespunzătoare, ce au dus la moartea a cel puţin trei cai.

 

„AHA s-a înclinat în faţa presiunii politice şi a refuzat să semnaleze autorităţilor comportamentul echipei de producţie. AHA mi-a ordonat să nu semnalez acele comportamente. AHA a făcut în aşa fel încât să ascundă activităţile criminale ale echipei de producţie”, a declarat reclamanta în acea plângere.

 

În martie 2012, după moartea celui de-al treilea cal în timpul filmărilor, postul HBO a decis să oprească producţia serialului „Luck”, în care Dustin Hoffman interpreta rolul unui mafiot proaspăt ieşit din închisoare care încerca să preia controlul asupra unui hipodrom.

 

Potrivit plângerii depuse la tribunal, caii folosiţi în timpul filmărilor de la acest serial erau adeseori drogaţi cu medicamente, iar mulţi dintre ei erau bolnavi sau subponderali.

 

„Cei din echipa de producţie au amestecat intenţionat identităţile cailor, pentru ca poliţiştii şi reprezentanţii organismelor pentru protecţia animalelor să nu le găsească dosarele medicale”, afirmă Barbara Casey.

 

Producătorii show-ului au recunoscut moartea a trei cai, însă Barbara Casey susţine că un al patrulea cal a murit în pauza dintre filmări, în timpul sezonul de vară.

 

Într-un comunicat oficial, postul HBO afirmă că a luat „toate precauţiile necesare pentru ca animalele să beneficieze de un tratament cât mai uman şi să fie tratate cu multă grijă, depăşind protocoalele şi directivele impuse echipei de producţie. Barbara Casey nu a fost angajată de HBO şi orice întrebare legată de activitatea ei trebuie adresată AHA”.

 

Barbara Casey a solicitat să i se plătească daune financiare, însă valoarea acestora nu a fost dată publicităţii.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed