Postură INEDITĂ pentru un premier celebru! A îngenunchiat la o manifestaţie

Premierul canadian Justin Trudeau s-a alăturat vineri miilor de protestatari din Ottawa pentru a denunţa rasismul şi violenţa poliţiei în urma morţii lui George Floyd în SUA, aşezându-se în genunchi alături de aceştia, informează AFP.

 

Purtând o mască de protecţie, Justin Trudeau a îngenunchiat de mai multe ori, ultima oară timp de 8 minute şi 46 de secunde, perioada de timp în care George Floyd a suportat presiunea genunchiului poliţistului alb Derek Chauvin pe gât şi care i-a provocat moartea, scrie agerpres.ro.

Prim-ministrul canadian s-a alăturat manifestanţilor adunaţi în faţa clădirii Parlamentului pentru a aduce un omagiu afro-americanului a cărui moarte a stârnit o mişcare mondială de revoltă şi proteste. Trudeau a fost însoţit de ministrul responsabil cu familia, Ahmed Hussen.

 

Îmbrăcat cu o cămaşă albă şi pantaloni negri, Justin Trudeau a ţinut în mâini un tricou negru pe care era scris cu alb „Viaţa negrilor contează”, oferit de manifestanţi.

 

Premierul nu s-a adresat mulţimii, dar a dat din cap de câteva ori în semn de aprobare, aplaudând discursurile rostite la microfon în care au fost rostite sloganuri precum „Viaţa negrilor contează” şi care cereau „schimbarea acum”.

 

„În ultimele săptămâni, am văzut că un număr mare de canadieni şi-a dat seama brusc că discriminarea este o realitate trăită de prea mulţi din concetăţenii noştri şi ceva ce trebuie să înceteze”, declarase mai devreme în cursul zilei de vineri Trudeau.

 

„Există prea mult rasism în toată lumea, în Franţa, în Statele Unite, în Canada. Este important să ne opunem dacă vrem o schimbare”, a declarat pentru AFP Stéphane Kribodo, unul dintre protestatari.

Mai multe mii de persoane au demonstrat împotriva rasismului şi a violenţei poliţiei în Toronto, dar şi în alte oraşe din Canada.

 

 

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed