Povestea campionului european la box: Lungul drum din Lețcaia, la Tokyo!

0

Cotat cu șanse la medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Andrei Arădoaie și-a amintit de perioada copilăriei, când tatal său îl premia pentru o victorie la puncte cu 50 de lei, scrie Sports-Net.

Andrei Arădoaie este speranța boxului românesc la o medalie olimpică. Încă din copilărie, pasiunea pentru acest sport nu a cunoscut limite. Nici drumul din comuna Lețcaia (Iași) până la sala de box nu a reprezentat un impediment.

“Era o sală foarte veche, acum nu mai există, cu un singur ring, câțiva saci, o baie și cam atât. Eram înnebunit după bataie, mă uitam numai la filme cu bătaie, dar atunci nu eram conștient că ce am vazut în filme m-a atras la box. Noi stăm la țară, la 10 km de Iași. Țin minte că până și iarna noi mergeam la sala de box și nu veneau cei care stăteau în oraș. Noi făceam o oră și ceva. Mergeam pe jos vreo 2 km, apoi luam un maxi-taxi care ne ducea în oraș și de acolo iar schimbam mașina” – Andrei Arădoaie, campion european U22 la box.

Cu doi frați care practicau și ei boxul, Andrei Arădoaie a simțit gustul competiției încă din primii ani de sport.

“Tata încerca să ne motiveze și ne spunea: dacă veți câștiga meciul la puncte, vă dam 50 de lei, dacă veți câștiga înainte de limită, va dam 100 de lei. Eu tot timpul câștigam înainte de limită, fratele meu câștiga numai la puncte și se oftica.” – Andrei Arădoaie, campion european U22 la box.

La 400 km distanță de părinți

Remarcat de antrenorul Dumitru Dorobanțu, Andrei Arădoaie a ajuns la București, la clubul Dinamo, pe când avea doar 13 ani.

“Mi-a fost foarte greu la început, să plec la 400 km distanță de părinți. Am avut noroc cu antrenorul, dl. Dorobanțu, pentru că el mi-a fost și mamă și tată și psiholog” – Andrei Arădoaie, campion european U22 la box.

“Nu arăta a boxer de viitor la categoria 81 kg, dar mi-a plăcut felul lui de a fi. De mic și-a dorit să facă performanță și asta m-a cucerit. Tot îmi spunea că o sa fie campion, că o să ajungă la Olimpiadă. Eu nu prea îl luam în seamă, că era mult prea copil. După o perioadă, cand a început să arate, a ieșit și campion, mi-am dat seama că, cu o asemenea dorință și obiectiv, nu are cum să rateze o mare performanță” – Dumitru Dorobanțu, antrenor lot național box.

Țintește medalia olimpică la Tokyo

În vârstă de 22 de ani, Andrei Arădoaie este campion european de tineret, campion continental U22 și vicecampion al Uniunii Europene în 2018. Anul acesta, la Praga, a făcut parte din echipa Europei în supermeciul contra echipei Asiei. La prima participare la Campionatul Mondial de seniori, a ajuns până în optimile de finală. JO de la Tokyo reprezintă principalul obiectiv pentru Arădoaie, cotat între primii cinci pugiliști ai categoriei 81 kg.

“Visul meu în boxul amator este Olimpiada, e visul oricărui sportiv să ajungă la Olimpiadă. Nu vreau doar să ajung, ci să și iau medalie” – Andrei Arădoaie, campion european U22 la box.

Andrei Arădoaie are la dispoziție două competiții pentru a-și asigura calificarea la Jocurile Olimpice. La box, biletele pentru Tokyo se vor împărți în cadrul a două turnee ce vor avea loc anul viitor. Turneul European se va desfăsura în aprilie 2020, la Londra, în vreme ce Turneul Mondial va avea loc în mai 2020, la Paris.

Îl are ca model pe Muhamad Ali

Dincolo de performanțe și medalii, Andrei Arădoaie își dorește să facă spectacol în ringul de box.

“Maestrului îi place să arăți box, adică nu numai să te duci să te bați, asta știe toată lumea să facă. Să arăți box, să lovești și tu să nu fii lovit, ăsta e farmecul boxului. Într-adevăr, mă și bat, dar vreau să și arăt că știu box. Aș vrea să fiu ca Muhamad Ali, și eu sunt cu brațele pe jos și pe picioare. Mi-a plăcut și m-a atras foarte mult boxul lui și cred că semăn foarte mult cu el.” – Andrei Arădoaie, campion european U22

 

Sursa: Sports-Net.