Povestea extraordinară a românului care a pornit de la un SERVICE AUTO și a ajuns un mare industriaș!

Numele Confind Câmpina sau al antreprenorului Ioan Simion sunt puţin spre deloc cunoscute publicului larg din România. Totuşi, este o poveste extraordinară a unui om şi a unei idei plecate după Revoluție de la zero, de la şurub si piuliţă, şi ajunsă acum la vânzari de 70 de milioane de euro din echipament petrolier. Nu s-a oprit aici și a căutat alte oportunități de investiţii – sănătatea și agricultura.

 

Ioan Simion, antreprenor: Confind-ul s-a înfiinţat în 1991, deci are 27 de ani de existenţă. Eu ca individ am lucrat toată viaţa în industria de petrol sau ceva legat de industria de petrol. Sau echipamente din industria de petrol, cum sunt şi acestea. Nişte instalaţii pentru uscarea gazului, tratarea gazului, sunt nişte absorbere. În 90, 91, după Revoluţie, când mă gândeam că lucrurile se vor schimba radical, nu ştiam noi ce înseamnă capitalism, dar am îndrăznit şi am făcut o firmă. Primele lucruri pe care le-am făcut au fost reparaţii la Dacii. Că nu ne venea în cap altceva. Un atelier de reparat Dacii. Un fel de service. Pentru că nu aveam spaţiu, nu ştiam cum să procedăm, nu aveam bani. Pe urmă, treptat, treptat, când am văzut că lucrurile nu sunt chiar aşa de simple, am început să mă orientez către ce echipamente de piese, ce componente ar putea fi făcute pentru industria de petrol, pe care eu o cunoşteam foarte bine.

Sergiu Voicu, jurnalist Digi24: Domnul Ene Constantin a fost primul angajat al Confind şi între timp a devenit şi acţionar minoritar al acestei firme. Cum a fost începutul, atunci în 92, de când sunteţi dvs în companie?

Constantin Ene, director general Confind: A fost puţin dificil. Nu ne-am dus banii acasă, ci tot ce am avut am investit aici. Pornind de la nişte magazii şi spaţii pe care le-am închiriat, de tablă.

Sergiu Voicu: Cine avea capital atunci?

Ioan Simion, antreprenor: Eu toată viaţa am trăit din CAR, iar în 89 la Revoluţie, tot din CAR mi-am cumpărat d-aia şi d-aia şi d-aia. Nu aveam capital să facem ce ştiu eu ce minune.

Sergiu Voicu: Cu cât aţi început?

Ioan Simion: Nici nu mai ştiu cum era atunci, dar cred că ceva de genul 25 de mii de lei.

Sergiu Voicu, jurnalist Digi24: Vă aduceţi aminte primele contracte din companie, primele comenzi?

Constantin Ene, director general Confind: Primele contracte din companie, că aşa a şi început firma, prin dotarea cu nişte maşini second-hand de prelucrări mecanice, unde executam diferite lucrări simple pentru activitatea de petrol.

 


Au început de la șurub și piuliță

Ioan Simion, antreprenor Confind: Să nu râdeţi de mine. am început cu şuruburi. Şi am cumpărat un prim strung, vechi bineînţeles. Am dat pe el 2.000 de lei, îmi aduc aminte şi acum. Şi cu strungul ăla am început să facem diverse piese.

Sergiu Voicu: Şi unde le vindeaţi?

Constantin Ene: Le vindeam la bazele de aprovizionare ale petrolului.

Era uşor să câştigi o licitaţie în anii 90?

Ioan Simion: Era uşor de câştigat o licitaţie şi puteam câştiga foarte mult pentru că aveam regiile foarte mici şi atunci şi preţurile erau foarte mici. După ce am depăşit acest moment ca piese de legătură, ca şuruburi şi piuliţe, am început să confecţionăm şi piese ceva mai importante.

Petrolul, afacere de suflet. Ce a însemnat criza

Ioan Simion, antreprenor:  Multă lume avea nevoie de piese pentru mentenanţă şi atunci noi am început să fabricăm piese de compresor, de pompă. Toate pentru industria petrolieră. Ştiam cum să le facem.

Constantin Ene, director general Confind: Am trecut la o gamă niţel mai superioară. Am început să facem supape, segmenţi, pistoane, benzi portante, tiji. Am început apoi să facem piese de legătură pentru pompele de adâncime. După cinci ani de zile am explodat cu două produse. Am trecut de la piese de schimb la două produse. Am făcut acele staţii de benzină în campuri. Staţii transportabile de benzină. În interiorul unui camp este un rezervor de 10 – 12 mii de litri care la unele este secţionat pentru două tipuri de carburant, cu piston. Şi care au prizat foarte mult în 1995 la noi în ţară.

 

mai multe, pe DIGI24

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed