de Pavel Lucescu
Prietenul meu a decis pe la începutul acestui an să rupă toate firele care-l legau informațional de lumea exterioară. Fără internet, fără tv, fără radio, fără presă, fără discuții despre ce se mai întâmplă prin țară, prin lume, pe aiurea. Devenisem subiect pasiv, îmi spunea recent. Uite, spre exemplu, pe la începuturile lui, când intram pe Facebook, mă simțeam ca la o masă cu prietenii, vorbeam între noi ce ne trecea prin cap, nu intervenea nimeni peste noi, nu ne distrăgea nimeni atenția. Făceam ceea ce alegeam noi să facem, ce să vorbim, ce să ascultăm. Acum, intri pe Facebook și ești bombardat non-stop cu lucruri care nu te interesează, a dispărut mare parte din prieteni, dar nu pentru că au renunțat la Facebook, ci pentru că algoritmii decid să nu-i mai vezi. Am devenit cu toții doar o țintă pentru niște algoritmi care decid ei ce trebuie să citim, ce trebuie să vedem, să auzim, ce trebuie să cumpărăm, ce trebuie să ne placă și ce nu. Ești inundat non-stop cu nimicuri sau cu informații care nu fac decât să te încarce emoțional, să te țină într-un stres permanent, fără să-ți ofere nimic util în schimb.
Prietenul meu spune că decizia lui de a se izola o vreme de mediul informațional a fost întărită de următoarea evaluare: în ultimii 30 și ceva de ani, abia dacă număr patru-cinci evenimente cu adevărat importante, care au schimbat cursul lumii și, implicit, cursul vieții mele, lucruri despre care merita să fii informat prompt, să fii ținut la curent o perioadă oarecare, să te preocupe cu adevărat. Dar să stai toată ziua să urmărești tot ce se întâmplă, când de fapt mai nimic din ce se întâmplă nu-ți schimbă cu nimic viața, e o risipă de timp, de energie, e stresant, e lipsit de sens.
În primele patru-cinci zile, spune prietenul meu, eram ca un drogat în sevraj. ”Eram agitat, simțeam mereu că pierd ceva important, duceam mereu mâna la telefon să-l deschid, a fost greu de tot. Am rezistat. Am decis să aleg eu ce citesc și așa am început să citesc doar cărți, tipărite sau în format digital, mi-am ales eu muzica pe care s-o ascult, nu ce alege postul de radio pe care-l ascultam și la care am renunțat. Iar schimbarea a fost radicală”.
Prietenul meu spune că a început să simtă că a preluat în sfârșit controlul asupra vieții lui, că mintea i-a devenit mai clară, că s-a putut concentra mult mai bine asupra jobului, că a început să fie mult mai atent și mai prezent în viața copilului lui, că, într-un fel, a început să trăiască.
A fost un experiment de circa o lună. Nu a renunțat la noul stil de viață, doar că l-a mai îndulcit un pic. Mai bagă capul pe ”rețelele sociale”, cât de un ”bună ziua, nu stau, am trecut doar să vă salut”. Și nici nu are de gând să revină la viața de dinainte, pentru că deja a simțit beneficiile ”izolării” și nu vrea să le piardă.
Povestindu-mi toate astea mi-am amintit de cum am petrecut eu sfârșitul fumatului. Analogia mi s-a părut aproape perfectă și asta m-a convins că, într-adevăr, noua eră digitală în care trăim cu toții și pe care n-o mai putem întoarce din drum, riscul de a deveni ”niște drogați”, în sensul cel mai toxic al termenului drogat, e imens. Suntem dependenți psiho-somatic de ”rețelele sociale”, am ajuns să ne hrănim nesănătos nu doar cu fast-food ci și cu fast-media. Fast&furios, asta e noua condiție umană.
Citeam recent un articol despre pictorul Adrian Ghenie, unul dintre cei mai bine ”vânduți” artisti plastici din lume la ora actuală, în care se spunea că la scurt timp după ce și-a creat un cont de facebook, l-a și abandonat. Iată ce declara el recent despre scurta experiență cu facebook, aflat fiind la Timișoara (locuiește în Berlin), unde a fost invitat să expună niște lucrări în cadrul Timișoara-Capitala Culturală Eurpeană 2023: „Aveam impresia că lumea se îmbarcă într-un soi de caravană, iar eu nu o să particip la asta. De la zi la zi simt că e mai departe de mine. Eu deschid telefonul ca să citesc știri sau ca să dau un telefon. Cred că o să fiu din ce în ce mai pe dinafară până în punctul în care nu o să mai văd caravana asta.”
Sper ca experiența prietenului meu și spusele lui Adrian Ghenie să ne inspire pe toți. Nu neapărat să renunțăm de tot la ”viața socială virtuală”, că e aproape imposibil deja, dacă nu-ți permiți să te izolezi pe o insulă exotică, dar măcar să ne mai luăm din când în când câte-un răgaz. Câte o lună din asta ”sabatică”, cum a făcut prietenul meu. Să reînvățăm să trăim cu noi înșine.