AcasăGeneralPoziția ASF cu privire la frauda de 4 milioane de euro de...

Poziția ASF cu privire la frauda de 4 milioane de euro de la BRD Fond de pensii

Auoritatea de Suprveghere Financiară a decis să interzică administratorilor de pensii private să investească banii din pilonul 2 în fonduri de private equity, adică în active cu grad de risc foarte ridicat, tocmai pentru că doreşte protejarea contribuţiilor a circa 8 milioane de cetăţeni  într-o perioadă de incertitudine, a declarat, la DIGI 24, Daniel Apostol, director de comunicare al ASF.
Referitor la ancheta privind frauda de la BRD Fond de pensii, Daniel Apostol a spus:
“Nu e niciun motiv de îngrijorare. Activele fondurilor nu au fost afectate de această ilegalitate comisă de administratorul acestei firme.

ASF a intervenit prompt cu sancționarea drastică a conducătorilor acestui administrator de pensii private. Am și sesizat la momentul respectiv organele în drept ale statului. Am sanctionat fapte care au afectat banii proprii ai administratorului de fonduri. Nu au afectat fondul de pensii în sine, ci banii proveniți din comisioanele percepute de aceste firme pe contribuțiile cetățenilor la pilonul II și pe administrarea activului net.
Am transmis un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care eliminăm comisionul aplicat pe contribuţii tocmai pentru a face un sistem mai echitabil, care nu acordă privilegii nemeritate. De asemenea, am decis să impunem administratorilor să facă publică structura investiţiilor, cu frecvenţă lunară, nu trimestrială şi am decis să interzicem administratorilor de fonduri de pensii private să investească banii din pilonul 2 în fonduri private equity, adică active cu grad de risc foarte ridicat, tocmai pentru că dorim protejarea contribuţiilor a circa 8 milioane de cetăţeni  într-o perioadă de incertitudine.
Suntem extrem de atenţi cu privire la structura investiţiilor pe care le fac administratorii de pensii private cu banii care provin din  contribuţiile pentru pilonul 2 . Vrem să prevenim orice situaţie nefericită, de aceea interzicem alocarea banilor în astfel de active cu grad de risc foarte ridicat.
Daniel Apostol a subliniat că ASF face controale inopinate și la alți administratori, preventiv, “pentru a preîntâmpina situațiile nefericite”.
Poziția BRD Pensii

BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private (SAFPP) a venit cu clarificări joi după ce Poliția a anunțat zeci de percheziții într-un dosar de delapidare din fondul de pensii al BRD, doi angajați ai băncii fiind suspectați că și-ar fi însușit în interes personal suma de 23,5 milioane de lei din conturile fondului privat de pensii.

Societatea spune că suma investigată ar fi vizat conturile de cheltuieli generale ale BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private (SAFPP) și nu cele ale fondurilor de pensii Pilon II și III administrate, care prin lege sunt separate. Cu alte cuvinte, deținerile participanților nu au fost afectate.

Redăm mai jos integral reacția BRD pensii:

  • „Așa cum am comunicat pe 13 mai 2022, au fost descoperite unele nereguli privind o serie de înregistrări contabile legate de conturile de cheltuieli generale ale BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private (SAFPP).
  • SAFPP a luat imediat toate măsurile necesare de remediere, inclusiv formularea unei plângeri penale și înlăturarea din funcție a Directorului General. Toate autoritățile competente, precum și acționarii și auditorii statutari, au fost sesizați în mod corespunzător.
  • Acționarii companiei au acoperit suma care face obiectul investigațiilor în curs, iar activitatea SAFPP se desfășoară în mod normal.
  • Precizăm că deținerile participanților la fondurile de pensii Pilon 2 și 3, administrate de SAFPP, precum și activele acestora, care sunt păstrate la o bancă depozitară și sunt separate prin lege de fondurile proprii ale administratorului, nu au fost și nu sunt afectate în niciun fel de această situație.
  • Menționăm, de asemenea, că SAFPP și BRD Groupe Societe Generale sunt două entități juridice diferite și niciun angajat al băncii BRD Groupe Societe Generale nu a fost implicat în această situație.”

Ce a anunțat joi Poliția:

Anchetatorii fac joi 48 de percheziții în București și în 12 județe și Capitală, într-un dosar de delapidare din fondul de pensii al BRD, doi angajați ai băncii fiind suspectați că și-ar fi însușit în interes personal suma de 23,5 milioane de lei din conturile fondului privat de pensii. Conform unor surse judiciare, printre cei vizați ar fi directorul general al BRD Pensii Private Alina Andreescu, suspendată în luna mai de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Poliția Capitalei a anunțat că polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sector 1, cu sprijinul Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Poliția Română, sub supravegherea Parchetului Tribunalului București, pune în aplicare 48 de mandate de percheziție domiciliară, 80 de mandate de aducere și 32 de ordonanțe de ridicare înscrisuri la adrese din București și județele Ilfov, Teleorman, Constanța, Tulcea, Olt, Prahova, Dâmbovița, Sibiu, Brașov, Vâlcea, Vrancea și Gorj. Dosarul vizează infracțiunea de delapidare.

Conform Poliției Capitalei, la începutul lunii mai 2022, administratorii unui fond privat de pensii, asociat unei unități bancare, au sesizat lipsa unor documente justificative pentru operațiuni de debitare a unor conturi de depozit, în cuantum de aproximativ 22 de milioane de lei. Astfel, ar fi fost făăcute peste 700 de retrageri din conturile clienților.

Ancheta vizează infracțiuni de delapidare (726 acte materiale), complicitate la delapidare, fals intelectual, uz de fals și fals în declarații, fapte de care sunt suspectate 15 persoane fizice, dintre care doi angajați ai unității bancare și mai multe persoane juridice.

Potrivit sursei citate, în perioada 2019- 2022, două persoane angajate în cadrul băncii, cu sprijinul unor apropiați și a șapte persoane juridice, și-ar fi însușit și folosit în interes personal suma de 23,5 milioane de lei din conturile fondului privat de pensii.

Debitarea conturilor s-ar fi realizat atât prin transfer direct către conturile bănuiților și ale celorlalte persoane fizice, cât și prin transfer către conturile unor persoane juridice, sub forma unor plăți pentru achiziții bunuri ori servicii fictive, spune Poliția Capitalei.

Conform unor surse judiciare, printre cei vizați ar fi directorul general al BRD Pensii Private Alina Andreescu, suspendată în luna mai de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Atunci, directorul general și membrii conducerii BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii private au fost sancționați cu amenzi cumulate de peste 270.000 de lei pe motiv că au încălcat regulile de guvernanță corporativă și cele privind evidența situațiilor contabile ale administratorului, a anunțat Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). În plus, acestora li s-au retras aprobările pentru funcțiile deținute.

Ultimele Articole