Prea mulți bani pentru unii! ORBAN dezvăluie o realitate din interiorul CURȚII CONSTITUȚIONALE

Premierul Ludovic Orban susține că se va reveni cu o modificare legislativă privind tăierea pensiilor speciale, care să țină cont de motivația Curții Constituționale, care a declarat neconstituțională eliminarea pensiilor speciale. El spune că judecătorii CCR ar fi trebuit să se recuze de la această decizie, pentru că cel puțin doi dintre ei au dublă pensie specială. Dacă nu se va găsi altă soluție, va fi luată în calcul și varianta impozitării acestor pensii, a afirmat premierul.

 

Forum ARIR. Perspective câștigătoare: Cum reconstruim economia

 

„Din păcate, din nou a decis Curtea Constituțională că tăierea pensiilor prin proiectul de lege al PNL este neconstituțională. Vom vedea motivația CCR si vom reveni cu o modificare legislativă care să țină cont de argumentele CCR și să fie cât mai aproape de principiul contributivității, a afirmat Orban. (…) Cred că doi dintre judecătorii CCR au dublă pensie specială. Aceștia sunt cei care au decis neconstituționalitatea actului normativ. Vom căuta o soluție să țină cont de decizia CCR și să facă dreptate printre pensionari”, a declarat Orban, sâmbătă seară, la România TV.

 

Întrebat dacă se ia în calcul impozitarea pensiilor speciale, Orban a răspuns: „E și asta o soluție, deși atunci când impozitezi, impozitezi un venit. Nu poți impozita un venit din pensie, dar nu și pe cel din dividende, din chirii sau din salariu. (…) Dar dacă vom vedea că nu există altă soluție, ne vom gândi și la varianta impozitării suplimentare a acestor pensii”.

 

Forum ARIR. Perspective câștigătoare: Cum reconstruim economia

 

Camera Deputaţilor a adoptat, în 28 ianuarie, proiectul de lege privind abrogarea pensiilor speciale, inclusiv a pensiilor magistraților. Legea a fost contestată la CCR de către Avocatul Poporului, dar și de instanța supremă, iar Curtea a decis că eliminarea pensiilor speciale este neconstituțională.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed