Preafericitul Daniel este bolnav și nu a putut sluji în noaptea dintre ani

0

Patriarhul Daniel ar fi trebuit să slujească, în noaptea dintre ani, în Catedrala Patriarhală din București, însă Preafericirea Sa nu a mai putut fi în mijlocul credincioșilor din cauza unei răceli, scrie stiripesurse.ro.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a efectuat, după Crăciun, câteva vizite la mănăstirile din județul Prahova și a contractat o răceală ușoară. Din aceste motive, PF Daniel nu a putut sluji, așa cum era planificat, în noaptea de Anul Nou, la Catedrala Patriarhală. Slujba a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal.

În prima zi din 2023, praznicul Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului și sărbătoarea Sf. Ier. Vasile cel Mare, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ar fi trebuit să oficieze slujba Sfintei Liturghii la Catedrala Patriarhală, împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, și cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Cei doi episcopi vicari au slujit alături de un sobor de preoți și diaconi, în lipsa Patriarhului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.