Prefectul Capitalei: Avem speranţe ca în luna mai să ajungem la 1,5 la mie rată de infectare şi atunci să putem să luăm şi alte măsuri de relaxare / Există şi scenarii mai puţin optimiste / Am văzut o relaxare destul de accentuată în această perioadă

”Pasul de descreştere este undeva la 0,2 puncte procentuale. Dacă s-ar menţine aşa, şi sperăm să se menţină, putem avea speranţe că în luna mai  să ajungem la 1,5 la mie rată de infectare şi atunci să putem să luăm şi alte măsuri de relaxare”, a declarat, luni, la Digi 24, Alin Stoica.

Prefectul Capitalei a dat exemplu câtirva dintre noile măsuri posibile de relaxar: creşterea capacităţii – la 50% – la restaurante, săli de spectacole, dar şi spectacole drive-in cu 300 de particianţi.

Întrebat dacă există pericolul ca Bucureşti să revină în scenariul roşu, prefectuol Capitalei a afirmat: ”Există, din păcate, da, şi scenarii mai puţin optimiste. Am văzut o relaxare destul de accentuată în această perioadă de mini-vacanţă şi de acolo am putea să avem nişte efecte negative peste 2 săptămâni. Atât la mare cât şi la munte am văzut lucrul acesta. De asemenea, există factori externi, noua tulpină indiană care ar putea să se răspândească şi nu ştim încă efectale (…) Pot exista din punct de vedere probabilistic nişte efecte”.

Alin Stoica precizează că ”vaccinarea este prioritatea numărul zero”, aceasta putând garanta unele măsuri de relaxare.

”Încă suntem la un nivel al ratei de infectare destul de ridicat (…) după cum vedem, deşi a scăzut, numărul de decese încă se menţine la 180 de decese pe zi, sunt prea multe, totuşi, pentru a vorbi de o relaxare totală”, a mai declarat Stoica.

Sălile de spectacol, cinematografele, restaurantele şi cafenelele din Bucureşti se redeschid de luni la 30% din capacitate, după un program de la 5:00 la 21:00, în baza deciziei Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, ca urmare a scăderii ratei de îmbolnăvire de COVID-19 sub 3 la mia de locuitori.

Restricţiile de circulaţie pe timp de noapte se menţin.

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed