AcasăEconomiePremierul britanic Liz Truss, nevoită să renunţe la reducerea celei mai mari...

Premierul britanic Liz Truss, nevoită să renunţe la reducerea celei mai mari cote a impozitului pe venit

Ministrul de Finanţe Kwasi Kwarteng a spus că decizia a fost luată ”cu smerenie şi căinţă”, după ce unii parlamentari din Partidul Conservator de guvernământ au reacţionat cu furie la sugestiile potrivit cărora cheltuielile publice şi sociale ar putea fi reduse pentru a finanţa reducerile de impozite pentru cei mai bogaţi.

Kwarteng va devansa, de asemenea, publicarea planului său de reducere a datoriilor Marii Britanii, alături de previziunile privind creşterea economică, a spus o sursă guvernamentală, într-o altă concesie aparentă, pe fondul apelurilor unor conservatori că acţiunea este necesară rapid pentru a linişti pieţele.

Adresându-se la conferinţa anuală a partidului său, Kwarteng a recunoscut ”micele turbulenţe” din ultima săptămână, dar a susţinut că guvernul trebuie să continue cu un nou curs pentru a relansa creşterea.

”Ce zi, spuse el. A fost greu, dar trebuie să ne concentrăm pe treaba pe care o avem, trebuie să mergem mai departe. Gata cu distragerile”, a spus ministrul  Kwarteng.

Truss, aleasă ca prim-ministru de membrii partidului, dar nu de publicul larg, încearcă să scoată economia dintr-un deceniu de creştere stagnantă cu un plan în stilul anilor 1980, de reducere a impozitelor şi a reglementărilor, toate finanţate prin împrumuturi guvernamentale vaste.

Semnalând o ruptură cu ”ortodoxia financiară”, ea şi Kwarteng l-au concediat şi pe cel mai înalt funcţionar din departamentul de finanţe al guvernului şi au lansat planul de reducere a impozitelor fără previziuni însoţitoare, despre cât ar costa.

Investitorii, obişnuiţi ca Marea Britanie să fie un pilon al comunităţii financiare globale, au fost îngroziţi.

Lira sterlină a atins un minim record în raport cu dolarul, iar Banca Angliei a trebuit să intervină pentru a preveni prăbuşirea fondurilor de pensii.

Prejudiciul a fost deja făcut. Arătăm şi noi incompetenţi acum”, a spus un parlamentar conservator, refuzând să fie numit.

Un alt membru al partidului a spus că guvernul conservator, aflat la putere sub diferiţi lideri timp de 12 ani, dar cu Truss ca prim-ministru abia din 6 septembrie, era deja în modul ”supravieţuieşte de pe o zi pe altă”, pe măsură ce încrederea şi credibilitatea s-au epuizat.

În timp ce eliminarea cotei maxime de impozitare a constituit doar aproximativ 2 miliarde din cele 45 de miliarde de lire sterline de reduceri de taxe nefinanţate, a fost elementul cel mai controversat al unui pachet de măsuri care include, de asemenea, zeci de miliarde de lire sterline pentru a subvenţiona costurile energetice.

La mai puţin de o zi după ce Truss a intrat la televiziunea BBC pentru a apăra politica, Kwarteng a lansat luni dimineaţa o declaraţie pentru a spune că acum a acceptat că a devenit o distragere a atenţiei.

 

Ultimele Articole