Premierul Ciucă a participat la prezentarea raportului privind simplificarea licenţierii activităţii mediului de afaceri elaborat de către OCDE / Datele arată că productivitatea României a crescut în ultimii ani

Raportul cuprinde concluziile unei analize ample, care sprijină demersurile pe care Guvernul României le implementează şi angajamentul pe care acesta şi l-a asumat prin Programul de Guvernare, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi prin candidatura la OCDE pentru diminuarea birocraţiei, implementarea digitalizării şi sprijinirea investitorilor, potrivit unui comunicat de presă al Executivului.

„Mediul de afaceri reprezintă coloana vertebrală a economiei şi are nevoie de sprijin. Parteneriatul deschis şi onest al Guvernului cu mediul de afaceri, dublat de implicarea OCDE în implementarea reformelor, va duce pe termen lung la o creştere cu circa 4% a PIB/locuitor. Antreprenorii trebuie să îşi concentreze eforturile de creativitate dezvoltării afacerii, nu pe procedurile administrative. Doar astfel îi putem încuraja să aducă mai multă valoare adăugată în economia noastră. După cele 6 luni de guvernare, consider că reducerea presiunii administrative asupra mediului de afaceri este modul prin care putem accelera procesul de relansare economică şi prin care putem beneficia inclusiv de relocarea în România a unor afaceri” a declarat premierul Ciucă, 

Raportul cuprinde inclusiv angajamentele care sunt asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă:

• Adoptarea principiului „o singură dată”, care permite firmelor să li se solicite să furnizeze aceleaşi informaţii sau documente instituţiilor publice o singură dată;

• Implementarea regimului unic de licenţiere industrială care va introduce aprobarea tacită pentru anumite tipuri de licenţe în urma înregistrării acestora pe platforma electronică;

• Implementarea integrală a unui punct unic de contact electronic

Alvaro Pereira, Director Departamentului Economic din cadrul OCDE a salutat determinarea prim-ministrului Nicolae Ciucă şi a membrilor Guvernului de a dinamiza ritmul reducerii birocraţiei. Totodată, a confirmat devotamentul OCDE şi al Direcţiei Generale Sprijin pentru Reforme Structurale a Comisiei Europene (DG REFORM) pentru susţinerea unor politici mai bune pentru un prosperitatea cetăţenilor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed