Premierul grec i-a înlocuit pe miniştrii Ordinii Publice şi Turismului, după incendiile de vegetaţie din această vară

Peste un sfert de milion de hectare de păduri de pini au fost distruse în august de flăcări care au ars mai multe zile în toată Grecia, cu flăcări care au ajuns la periferia Atenei.

Case şi afaceri au fost distruse, două persoane au fost ucise şi mii de oameni au fost forţaţi să se refugieze.

Mitsotakis, al cărui guvern conservator a preluat puterea în iulie 2019, şi-a cerut scuze public pentru întârzierile şi deficienţele apărute în combaterea incendiilor şi a promis că va remedia greşelile.

Marţi, premierul l-a înlocuit pe ministrul Ordinii Publice, Michalis Chrysochoidis, cu Takis Theodorikakos, analist politic şi fost ministru de Interne. El l-a numit pe ministrul Sănătăţii, Vassilis Kikilias, care anul trecut a gestionat cu succes primul val de infecţii cu Covid-19, în postul cheie de ministru al Turismului, în locul lui Harry Theoharis.

Purtătorul de cuvânt al lui Mitsotakis a anunţat, de asemenea, crearea unui Minister al Protecţiei Civile care va fi condus de Evangelos Apostolakis, un amiral pensionar şi fost ministru al Apărării.

Dar Apostolakis, care a ocupat funcţia de ministru al Apărării sub un guvern anterior de stânga al partidului Syriza, nu a acceptat postul pe motiv că nu s-a ajuns la un consens între părţi cu privire la numirea sa.

Biroul premierului a confirmat respingerea propunerii de către Apostolakis şi că şeful guvernului intenţionează să caute un înlocuitor pentru această funcţie.

Primul ministru a înfiinţat un comitet de recuperare după dezastrele naturale la mijlocul lunii august, în urma incendiilor.

Remanierea, în care ministrul de Finanţe Christos Staikouras şi ministrul de Externe Nikos Dendias au fost menţinuţi în funcţiile lor, are loc cu mai puţin de două săptămâni înainte ca Mitsotakis să-şi prezinte politica economică din 2022, într-un discurs care va fi susţinut la Salonic.

Economia Greciei se bazează puternic pe turism, iar în acest an ar putea înregistra o creştere de 3,6%, susţinută de creşterea puternică a sosirilor de turişti, după evoluţia negativă din 2020, când restricţiile de călătorie din cauza coronavirusului au dus la o scădere cu 8,2% a numărului de vizitatori.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed