Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu reprezentanţii AmCham despre statusul reglementării anumitor prevederi legislative din domeniul sănătăţii şi al cybersecurity

„Stabilitatea, predictibilitatea şi încrederea sunt principiile care stau şi vor sta mereu la baza dialogului între Guvern şi mediul de afaceri. Radiografia pe care reprezentanţii AmCham au realizat-o astăzi coincide cu evaluarea Guvernului. Dialogul nostru a identificat problemele importante pe care Guvernul trebuie să le rezolve, asigurând transparenţă în implementarea  Programului de Guvernare. Trebuie să facilităm un cadru legal prin care să continuăm debirocratizarea, eliminând piedicile şi procesele consumatoare de timp, voinţă şi optimism din partea investitorilor. Avem responsabilitatea de a genera mecanismul de menţinere a echilibrului într-un cadru dinamic din perspectiva îngrijorărilor şi ameninţărilor. Ne dorim să creştem credibilitatea României ca o ţară a investiţiilor şi a unui mediu de afaceri stabil. Suntem cu motoarele turate să diminuăm efectele negative şi să fructificăm oportunităţile pe care le avem în această perioadă, inclusiv din perspectiva relocărilor de afaceri din regiune. În privinţa Parteneriatului Strategic cu SUA,  România contează foarte mult pe capacitatea mediului de afaceri din Statele Unite de a genera noi investiţii în ţara noastră”, a declarat premierul Ciucă, potrivit sursei citate.

Din partea Guvernului, alături de prim-ministrul Nicolae Ciucă, au participat Adrian Câciu, Ministrul Finanţelor, Florin Marian Spătaru, Ministrul Economiei, Sebastian-Ioan Burduja, Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Alexandru Rafila, Ministrul Sănătăţii, Florin Dobrescu, secretar de stat al Antreprenoriatului şi Turismului, Dan Cărbunaru, purtător de cuvânt al Guvernului, şi George Agafiţei, Consilier de stat în Cancelaria Prim-Ministrului.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed