Presa chineză: Pandemia a scăpat de sub control în SUA

Statele Unite ale Americii susțin că dispun de cele mai abundente resurse medicale și capacități de îngrijire medicală, însă răspunsul lor la pandemia de Covid-19 este haotic, scrie Radio China International.

Numărul de cazuri pozitive și cel al morților din cauza acestei boli sunt cele mai mari din lume, arată Raportul din 2020 privind încălcarea drepturilor omului din SUA emis miercuri de Biroul de Presă al Consiliului de Stat al Chinei.

Conform statisticilor Universității Johns Hopkins, la sfârșitul lunii februarie 2021, numărul cazurilor confirmate cu noul coronavirus din SUA depășea 28 de milioane, iar numărul morților era de peste 500.000. Scăparea de sub control a pandemiei a adus americanilor umbre psihice serioase, arată raportul.

Între timp, în China producția zilnică de vaccinuri anti-Covid19 a ajuns la cinci milioane de doze, de la 1,5 milioane în luna februarie a.c. La nivelul țării au fost asigurate 100 de milioane de doze, fiind efectuate 82,85 milioane de vaccinări.

Vaccinarea gratuită va fi asigurată tuturor cetățenilor chinezi. Alături de grupurile expuse riscului ridicat de infecție, și oamenii de rând vor putea avea acces la vaccinul anti-Covid19.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed