Presa de stat din China susţine că Agenţia Naţională pentru Securitate din SUA s-a infiltrat în reţelele de telecomunicaţii ale ţării

0

NSA s-ar fi folosit de phishing, o tehnică de hacking, prin care un link maliţios este inclus într-un email, pentru a obţine accest la Northwestern Polytechnical University, care este finanţată de stat, potrivit publicaţiei chineze Global Times, care a citat o sursă.

Hackerii americani au furat ”date tehnologice de bază, inclusiv configuraţia cheie a echipamentelor de reţea, datele de gestionare a reţelei şi datele operaţionale de bază” şi alte fişiere, potrivit Global Times.

Ca parte a hack-ului NSA, agenţia s-a infiltrat în operatorii de telecomunicaţii chinezi, astfel încât SUA să poată ”controla infrastructura ţării”, a susţinut Global Times.

NSA nu a fost disponibilă imediat pentru comentarii atunci când a fost contactată de CNBC.

Atacul cibernetic nu a fost verificat de CNBC.

Global Times, citând sursa sa anonimă, a relatat că mai multe detalii despre atacul asupra Northwestern Polytechnical University vor fi publicate în curând.

De câţiva ani, China a acuzat SUA de atacuri cibernetice, dar nu a oferit informaţii specifice. Cu toate acestea, în ultimele săptămâni, Beijingul a fost mai vocal în atribuirea unor atacuri SUA, într-o intensificare a tensiunilor dintre cele două naţiuni în sfera cibernetică.

În schimb, Washingtonul şi firmele americane de securitate cibernetică au atribuit atacuri specifice Chinei în ultimii ani.

Presupusul atac asupra Northwestern Polytechnical University a fost dezvăluit pentru prima dată de Centrul Naţional de Răspuns de Urgenţă la Viruşii Informativi din China, la începutul acestei luni. De asemenea, agenţia a acuzat SUA că s-au implicat în ”zeci de mii” de atacuri cibernetice asupra ţintelor chineze.

La rândul lor, SUA au acuzat China de operaţiuni masive de hacking. Directorul Biroului Federal de Investigaţii, Christopher Wray, a declarat în februarie că atacurile cibernetice ale Chinei au devenit ”mai nesăbuite, mai dăunătoare decât oricând”. Wray a acuzat China că încearcă să fure informaţii şi tehnologie din SUA.