Presa turcă: Steaua şi Bursaspor au ajuns la un acord pentru transferul lui Lovin

0

„Bursaspor a ajuns la un acord cu Steaua Bucureşti pentru transferul lui Florin Lovin. Suma care ar urma să fie plătită pentru jucătorul de 27 de ani ar fi de circa 400.000 de euro, iar gruparea turcă trebuie să se mai înţeleagă cu jucătorul. Românul este un jucător experimentat cu peste 100 de meciuri pentru Steaua, dar şi cu mai multe partide la activ în Liga Campionilor”, menţionează sursa citată.

Florin Lovin a ajuns la Steaua în anul 2005 de la FCM Bacău, dar în ultima perioadă a intrat în dizgraţia patronului Gigi Becali. Mai mult, după numirea italianul Cristiano Bergodi pe banca steliştilor, acesta l-a anunţat pe mijlocaş că nu va avea nevoie de serviciile lui.

 Patronul Stelei a anunţat că nu vrea niciun ban pentru transferul lui Lovin, dar echipa interesată trebuie să plătească 400.000 de euro lui Dumitru Sechelariu, preşedintele de onoare de la FCM Bacău, pentru că acesta deţine o parte din drepturile federative al jucătorului.