AcasăEconomiePreşedintele ANAF, întâlnire cu liderul Sindicatului Naţional Solidaritatea / Subiectele abordate de...

Preşedintele ANAF, întâlnire cu liderul Sindicatului Naţional Solidaritatea / Subiectele abordate de cei doi

”Am avut astăzi o discuţie amănunţită cu Dorin Modure, lider în Sindicatului Naţional Solidaritatea. Am clarificat cu această ocazie o serie de aspecte importante pentru angajaţi, precum şi faptul că dialogul dintre conducerea instituţiei şi sindicate este un element esenţial în eficientizarea activităţii ANAF, asigurarea unor condiţii prielnice pentru dezvoltarea profesională a angajaţilor şi, în final, modernizarea administraţiei fiscale”, a anunţat, joi, şeful ANAF, Lucian Heiuş.  

La rândul său, Dorin Modure a făcut mai multe precizări despre discuţiile avute.  

Acesta le-a transmis sindicaliştilor că ”noua lege a salarizării unitare nu mai are nicio şansă să apară în acest an, sau în prima parte a anului viitor”.  

”În continuare suntem sprijiniţi pentru a obţine un statut special, însă, din cauza conjuncturii actuale (război la graniţa, criză energetica etc) acesta va suferi o amânare deoarece nu este considerat o prioritate naţională”, a mai scris Modurem pe Facebook.  

Acesta a precizat că a solicutat ca, în cadrul Trezoreriei, plăţile persoanelor fizice să fie permise doar până la ora 14.00.  

”Ni s-a promis tot ajutorul în acest demers care trebuie făcut pe lângă Ministerul de Finanţe. Am mai solicitat, la cererea colegilor care lucrează în call center-uri, diferite metode de protecţie pentru aceştia şi examene medicale de specialitate periodice. Şi în acest caz s-a dat dovadă de deschidere şi ni s-a promis că se vor lua măsuri în sensul celor solicitate de noi”, a mai transmis liderul sindical.  

Potrivit acestuia, angajatele care care şi-au prelungit perioada de activitate şi au depus şi dosarul de pensie vor trebui să opteze pentru una dintre variante.  

”Nicidecum nu trebuie sa semneze anumite acorduri care prevad incetarea raporturilor de serviciu, aşa cum li s-a spus unora, cel puţin la DGRFP Cluj. Legat de recenta declaraţie a d-lui Heiuş, conform căreia ar trebui să nu mai fim salarizaţi unitar, ni s-a explicat că nu se doreşte modificarea salariilor. Probabil că, în viitor se va adopta un sistem de premiere, bazat pe nişte criterii obiective, a celor care au rezultate deosebite. În opinia noastră, în acest caz ar trebui să fim premiaţi cu toţii deoarece, ţinând cont de deficitul accentuat de personal, toţi lucrăm mai mult decât e normal”, a mai scris sindicalistul.  

Potrivit acestuia, în continuare se doreşte scoaterea la concurs a posturilor vacante şi modernizarea metodei de concurs. 

 

 

Ultimele Articole