Preşedintele ANPC solicită furnizorilor de energie electrică şi gaze ca facturile să fie pe înţelesul tuturor

Conducerea ANPC a organizat, luni, în format online, o întâlnire cu toţi furnizorii de energie electrică şi de gaze naturale din România, iar preşedintele APNC a cerut ca toţi consumatorii să poată înţelege mai bine datele de pe factură. 

“Există o sumă dintre consumatori neavizaţi şi care nu ştiu să parcurgă nici astăzi o factură emisă în noile condiţii. Motiv pentru care voi ruga operatorii economici să găsească o modalitate ca odată cu emiterea noilor facturi să poată transmite consumatorilor o modalitate clară de citire pe înţelesul tuturor. Această autoritate protejează interesele consumatorilor medii. Consumatorii medii care nu neapărat au pregătirea necesară pentru a putea parcurge din perspectivă fiscală un document  – şi am convingerea că am nevoie de ajutorul dumneavoastră – au nevoie să înţeleagă foarte bine de pe factură, unde a fost aplicată compensarea, unde a fost aplicată plafonarea, dar au nevoie foarte mult să înţeleagă ce înseamnă un consum de referinţă. Trebuie să transmitem prin intermediul primei facturi modalitatea în care consumatorii să înţeleagă că depinde exclusiv de ei modul în care consumul de referinţă poate fi calculat”, a declarat Horia Constantinescu.

El consideră că trebuie educaţi cetăţenii pentru a face economii pentru a nu plăti facturi mai mari decât cele estimate de ei. 

“Va trebui să educăm consumatorii să poată închide lumina în camera unde aceştia nu îşi mai desfăşoară activitatea, să poată să evalueze corespunzător modul în care îşi încălzesc locuinţa pentru a fi siguri că nu vor apărea costuri mai mari decât cele estimate de aceştia”, a precizat preşedintele ANPC.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed