Președintele ASF: Nu există premise pentru o scumpire a poliţelor RCA

 

 

„Tarifele de referinţă reprezintă un punct de reper pentru piaţă şi nu sunt preţurile la care se încheie efectiv contractele de asigurare RCA. Este foarte important să înţelegem acest aspect pentru a nu face confuzie între tariful de referinţă şi preţul efectiv al poliţei RCA pe care o încheie fiecare proprietar de maşină. Pe ansamblul întregii pieţe, prima medie RCA anualizată a scăzut cu aproximativ 17% în semestrul I 2018 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Din datele pe care le avem, nu există premise pentru o scumpire a poliţelor auto obligatorii”, a explicat Badea.

 

El a adăugat că prima medie anualizată la care s-au încheiat contractele RCA în primele şase luni ale anului 2018 a fost de 604 lei, faţă de 731 de lei în primul semestru al anului trecut. În primul semestru al anului 2016, prima medie a fost de 768 de lei.

 

„Cred că este evident pentru toată lumea că, în termeni generali, vorbim de o scădere continuă a tarifelor în ultima perioadă”, a mai spus şeful ASF.

 

Acesta a menţionat că există creşteri şi scăderi, pe diferite segmente, preţurile efective la care sunt încheiate contractele depinzând de clasa Bonus/Malus la care este încadrat clientul.

 

„Piaţa RCA este o piaţă în care tarifele sunt stabilite în mod liber. Există creşteri şi scăderi pe diferite segmente. Este ceva absolut normal. Este important de reţinut faptul că preţurile efective la care se încheie contractele sunt influenţate de clasa de Bonus/Malus în care este încadrat fiecare client. După cum am mai spus, aproape 90% dintre şoferi beneficiază de bonus, ceea ce înseamnă că primesc o reducere la încheierea poliţei. Mai mult decât atât, 47% dintre aceştia sunt încadraţi în clasa de bonus maxim – B8, care le conferă o reducere cu 50% a preţului poliţei RCA pe care o achiziţionează. Aş face şi o precizare: tariful de referinţă este calculat pentru clasa 0 de B/M. Deci, cu atât mai mult, nu putem vorbi despre creşteri generalizate de tarife”, a precizat preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară.

 

Conform exemplelor date de Leonardo Badea, pentru un Logan cu un motor de 1,4 deţinut de un tânăr sub 30 de ani, preţul mediu la care se încheie poliţa RCA este cu 10% mai mic faţă de tariful de referinţă anunţat de ASF, iar pentru o maşină mai puternică având un motor de 2.000 de cmc, deţinută de o persoană din categoria 51-60 de ani, tariful mediu la care se încheie poliţa RCA este cu 22% mai scăzut faţă de tariful de referinţă.

 

La categoria transport de marfă, pentru un autovehicul de sub 3,5 tone, preţul mediu al poliţei RCA este cu 7% sub tariful de referinţă.

 

„Tarifele de referinţă sunt nişte puncte de reper pentru piaţă, iar ASF le publică ca un exerciţiu absolut de transparenţă pentru toţi stakeholderii de pe piaţa RCA. Asta nu înseamnă că acestea sunt şi preţurile la care se încheie contractele de asigurare auto obligatorie. Exemplele pe care vi le-am dat cred că sunt relevante în acest sens”, a mai spus oficialul ASF.

 

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat joi tarifele de referinţă pentru poliţele auto obligatorii (RCA), conform prevederilor Legii nr. 132/2017 şi a Normei nr. 22/2017 privind metodologia de calcul a acestora.

 

„Tarifele de referinţă au fost calculate, potrivit prevederilor legale, de o companie independentă – Ernst & Young Assurance Services SRL – în funcţie de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfă, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoană juridică/persoană fizică), de vârsta asiguraţilor în cazul persoanelor fizice, precum şi de caracteristicile tehnice ale vehiculelor (capacitatea cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri)”, se menţionează în comunicat.

 

Schimbarea relativă a primei de risc de referinţă comparativ cu cea din tariful de referinţă anterior nu este consistentă la nivelul tuturor categoriilor de autovehicule, existând atât scăderi, cât şi creşteri de valoare.

 

„Modificările tarifelor de referinţă estimate pentru fiecare segment de risc sunt generate, în principal, de evoluţia daunalităţii în perioadele de referinţă luate în considerare în cadrul celor două exerciţii de calcul. Tariful de referinţă mediu ponderat, în funcţie de numărul de expuneri pe fiecare segment pentru persoane fizice, este de 790 lei, în creştere cu 4% faţă de cel înregistrat în exerciţiul de calcul anterior, iar pentru persoane juridice este de 1.660 lei, în scădere cu 5% faţă de cel înregistrat în exerciţiul de calcul anterior”, se mai precizează în comunicat.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed