Preşedintele polonez Andrzej Duda se opune ca Polonia să mai facă vreo concesie UE în dosarul statului de drept şi acuză Comisia Europeană că ”vrea cu orice preţ să provoace o schimbare de putere în Polonia”

”Nu voi mai da niciun răspuns sugestiilor celeilalte părţi”, declară Andrzej Duda într-un interviu publicat luni de săptămânalul Sieci, din care portalul wpolityce.pl, apropiat conservatorilor naţionalişti aflaţi la putere, a publicat fragemnte în weekend.

”Din câte ştiu eu, noi am îndeplinit toate condiţiile pentru a primi fondul din Planul de relansare” economică post-covid, subliniază el.

Este vorba despre aproximativ 35 de miliarde de euro, fonduri europene menite să remedieze consecinţele pandemiei covid-19.

Varşovia a efectuat câteva modificări la reformele sale ale justiţiei, răspunzând în mod oficial criticilor Buxellesului şi unor hotărâri ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), însă aceste modificări nu au fost considerate suficiente de către CE în vederea asigurării independenţei judecătorilor faţă de puterea politică.

Andrzej Duda, întrebat despre o eventuală relaxare a poziţiei poloneze, o consideră ”inoportună”.

”Nu cred că un nou pas către aşteptările celeilalte părţi poate să dea rezultate. Consider că partea poloneză a dat dovadă de prea multă bună-voinţă”, consideră şeful statului polonez.

El consideră totodată că ”tabăra liberală de stânga, ai cărei reprezentanţi sunt majoritari în Comisia (Europeană), vrea cu orice preţ să provoace o schimbare de putere în Polonia”, acuză preşedintele polonez.

Presa poloneză scrie că conservatorii naţionalişti aflaţi la putere la Varşovia sunt împărţiţi în privinţa atitudinii pe care să o adopte împotriva Bruxellesului, mai ales în privinţa ”testului imparţialităţii” unui judecător.

Acest test este considerat acceptabil de către Guvern, însă numai la cererea unei părţi a procedurii, în timp ce Bruxellesul vrea ca acesta să poată fi cerut de către alt judecător.

Unii ar vrea să ofere garanţii suplimentare CE, prin negocieri, în care şeful statului să nu intervină.

Alţii nu exclud o nouă lege – căreia şeful statului, apropiat Partidului Lege şi Justiţie (PiS, populişti). i se poate opune în principiu prin veto.

În august, premierul polonez Mateusz Morawiecki anunţa că a trimis la Bruxelles prima cerere de plată – ”la sfârşitul lui octombrie sau începutul lui noiembrie”.

Însă, scrie presa poloneză, Varşovia aşteaptă să facă acest lucru până când este sigură că poziţia sa este acceptată de către Comisia Europeană.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed