Preşedintele se delimitează de afirmaţiile lui Corlăţean despre renunţarea României la Schengen

Într-o precizare a purtătorului de cuvânt al şefului statului se arată că afirmaţiile ministrului Titus Corlăţean  potrivit cărora, în cazul în care aderarea României la spaţiul Schengen va fi amânată din nou cu prilejul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne din 7-8 martie, România nu mai este interesată de acest proces, „reprezintă strict opinia personală a ministrului Afacerilor Externe şi pot fi considerate cel mult o propunere de poziţionare”.

 

„Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, se delimitează de aceste afirmaţii şi reiterează faptul că România îşi menţine întregul interes pentru aderarea la spaţiul Schengen cât mai curând”, precizează Bogdan Oprea.

 

De asemenea, preşedintele Traian Băsescu îl invită pe ministrul Titus Corlăţean „să renunţe la afirmaţii de acest gen pentru a nu crea o percepţie falsă în rândul statelor membre ale Uniunii Europene cu privire la agenda europeană a României”.

 

Şeful statului „îi cere, în schimb, să acţioneze pentru îndeplinirea cu prioritate a tututor condiţiilor directe si indirecte legate de acest proces”.

 

„Aderarea la spaţiul Schengen constituie un drept al României şi al cetăţenilor români stabilit prin tratatele constitutive ale Uniunii Europene şi consemnat ca atare în Tratatul de Aderare al României. Domnul preşedinte Traian Băsescu susţine, în continuare, că România trebuie să reuşească să se integreze în spaţiul Schengen”, mai precizează Administraţia prezidenţială.

 

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat că o eventuală nouă decizie de amânare a aderării României la Schengen la Consiliul JAI de săptămâna viitoare va afecta „credibilitatea procesului”, iar ţara noastră ar putea să nu mai fie interesată şi doar să aştepte o invitaţie de la UE.

 

„Care este concluzia? Dacă noi nu vom obţine o decizie corectă, legitimă, (înseamnă – n.r.) faptul că acest proces bazat pe nişte criterii de vechime, pe un Tratat European, nu mai este credibil. Nu mai este credibil, nu mai sunt interesat să fac parte din acest proces. Şi e bine de reţinut. (…) Aşa cum am trăit fără Schengen, putem să trăim în continuare. Prezentăm, scoatem paşaportul, companiile, inclusiv cele occidentale, vor pierde bani şi dacă UE va dori la un moment dat, sau cei care se opun, să invite România, să o facă”, a afirmat Corlăţean, vineri seară, într-o emisiune la Realitatea TV.

 

El a subliniat că o eventuală nouă amânare a deciziei „ar însemna o împingere a procedurii la o dată nedefinită în realitate”.

 

Corlăţean a amintit că anul acesta vor fi alegeri parlamentare în Germania, apoi vor urma cele europene din 2014, tot anul viitor urmând să fie şi cele locale din Franţa.

 

„Încă o dată, pot fi raţiuni de diferite naturi şi sunt. Unele ce ţin de culoarea ideologică a familiei din care faci sau nu parte, ţin de alegerile dintr-o ţară sau alta, dar vă aduc aminte că acesta nu este un argument. Anul acesta vor fi alegeri în Germania, anul viitor vor fi alegeri europene în toată Europa, vor fi alegeri municipale în Franţa, unde primarii, dacă e să mergem pe argumentul acesta, fie că sunt de dreapta sau de stânga, vor spune „Dom’ne, avem probleme cu migraţia”, iar se vor juca electoral lucrurile acestea, romii şi mai ştiu eu ce”, a spus ministrul de Externe.

 

El a subliniat că problema de credibilitate în cazul unei noi amânări devine a ţărilor care se opun.

 

„Câtă vreme noi suntem corecţi, facem toate demersurile şi îndeplinim criteriile şi eventual, spun eventual, mai avem până la ziua reuniunii, s-ar decide încă o dată amânarea, atunci daţi-mi voie să vă spun că cei care se opun au o problemă de credibilitate (…) Ori, dacă orice aş face, oricât aş îndeplini criteriile şi supracriteriile, au fost şi măsuri suplimentare anul trecut, le-am acceptat, le-am îndeplinit, oricâţi bani am băga, un miliard de euro băgaţi în securizarea frontierei şi nu ajunge, atunci daţi-mi voie să vă spun încă o dată că nu mai sunt interesat de acest proces”, a afirmat Corlăţean.

 

El a subliniat că eliminarea restricţiilor de la frontiera cu Ungaria în urma aderării la Schengen ar ajuta mult şi companiile europene care operează în România.

 

„O piaţă cu adevărat funcţională înseamnă şi eliminarea acestor restricţii la frontiera cu Ungaria, înseamnă timp pierdut, bani pierduţi, business, afaceri care sunt ţinute în loc, temporizate. Aş spune că în prima linie a susţinerii României pentru aderarea în spaţiul Schengen sunt companiile olandeze, cel mai mare investitor străin din România, companiile franceze, germane, cele străine”, a mai spus el.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed