Preşedintele Volkswagen critică planul francez pentru industria auto, acuzându-i protecţionismul

"Nu foloseşte nimănui, nici salariaţilor, nici întreprinderilor, nici clienţilor, dacă protecţionismul politicii agricole franceze este transpus acum în sectorul auto", a declarat Martin Winterkorn într-un interviu pentru publicaţia germană Der Spiegel, care urmează să fie publicat integral în ediţia de luni a revistei.

Observând că principiul liberului schimb de bunuri şi servicii a adus până acum un bun profit economiei europene, Winterkorn subliniază că "orice altă evoluţie este un mare pas înapoi, având consecinţe fatale".

Parisul şi-a atras criticile Comisiei Europene şi ale unor parteneri europeni după ce a anunţat luni că oferă celor doi producători francezi de automobile, Renault şi PSA Peugeot Citroën, peste şase miliarde de euro, sub forma unui împrumut pe cinci ani cu dobândă scăzută, în schimbul angajamentului de menţinere a producţiei în Franţa.

Pe de altă parte, şeful Volkswagen (VW) mai are un motiv să îşi facă griji, întrucât măsurile de ajutorare pentru industria auto din Germania nu numai că par să nu aibă efectele scontate, ci chiar efecte inverse. Potrivit publicaţiei germane Wirtschaftswoche, care citează un studiu al companiei de consiliere Simon-Kucher&Partners, programul de tip "Rabla", prin care se oferă o primă de casare de 2.500 de euro, pare să ajute într-o parte şi să dăuneze în altă parte, impunând preţuri foarte scăzute pe piaţă şi obligând dealerii auto să scadă preţurile nejustificat. "Este foarte puţin probabil ca după terminarea programului, prin care maşinile se cumpără la preţuri foarte scăzute, nivelul preţurilor să poată reveni la normal. Experienţa din alte domenii şi din alte ţări arată cu claritate că acest lucuru nu va fi posibil", se arată în raport.

Mai mult, Financial Times Deutschland scria vineri că programul de tip "Rabla" din Germania avantajează producători străini precum Dacia – ale cărui vânzări au crescut de 12 ori – în detrimentul celor autohtoni. "Vânzările mărcii româneşti a Renault, Dacia, au explodat de când a fost introdus programul în Germania, chiar în ţara în care înainte era atât de greu să vinzi o maşină care nu beneficia de o anumită imagine", a scris publicaţia. Explicaţia este simplă. La o maşină ca Dacia, care costă numai 7.500 de euro, o reducere de 2.500 de euro – cât e prima de casare – se simte mult mai semnificativ decât la un Mercedes.

În Germania a fost lansat în urmă cu o lună un program prin care se acorda o primă de casare de 2.500 de euro pentru fiecare maşină mai veche de nouă ani care este dusă la casat pentru cumpărarea uneia noi. Fondul alocat este de 1,5 miliarde de euro, care ar ajunge pentru aproximativ 600.000 de maşini.

Franţa se apără

Aflată la Roma, la reuniunea G7, ministrul francez al economiei, Christine Lagarde, a dat asigurări sâmbătă că planul pentru industria auto a Franţei "nu este protecţionist", iar Franţa "nu se simte vizată în mod deosebit" de criticile mai multor partneri europeni.

"Sincer, Franţa nu se simte vizată în mod special (…), pentru că planul pe care l-am instituit pentru sectorul auto nu este un plan protecţionist", a spus ministrul într-un interviu la TF1, acordat în direct de la Roma. "Este un plan destinat să susţină o industrie, care este deschis tuturor jucătorilor care au nevoie de acest tip de finanţare şi care nu este însoţit de condiţii de natură să antreneze un protecţionsim", a declarat Lagarde.

De altfel, în comunicatul final al reuniunii statelor membre G7 (Statele Unite, Canada, Japonia, Marea Britanie, Germania, Franţa şi Italia), participanţii la reuniunea de la Roma s-au angajat să "nu lase protecţionismul să se instaleze ca un instrument politic clasic în domeniul bancar, financiar sau economic".

Sursa: NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed