AcasăPoliticPressHub: Vicepreședintele UDMR a luat în același timp fonduri europene, dar și...

PressHub: Vicepreședintele UDMR a luat în același timp fonduri europene, dar și bani de la guvernul ungar, pentru o pensiune în Ardeal

O firmă înființată de vicepreședintele executiv UDMR, Levente Novák, și fratele acestuia au obținut fonduri europene în valoare de 70.000 euro și 35 milioane de forinți din Programul Kisfaludy din Ungaria, pentru construirea și amenajarea unei pensiuni. Potrivit datelor publice despre programul din Ungaria, firma nici nu ar fi eligibilă, deoarece la data accesării fondurilor pensiunea nu era funcțională și nici nu se află pe teritoriul Ungariei, arată o investigație PressHub.

Deși sunt bani publici, informațiile sunt ținute la secret, așa că nu putem ști că este vorba despre dublă finanțare pentru aceleași lucrări.

În curând, se va deschide o nouă pensiune în hotarul localității Miercurea Nirajului pe drumul ce duce spre Tâmpa. Terenul din câmp nu are nimic deosebit și nici drumul nu este foarte circulat, deci, primul lucru care ne vine-n minte e că acesta nu este cel mai potrivit amplasament pentru o pensiune.

Dar dacă ne uităm la planul urbanistic general al localității Miercurea Nirajului, devine clar care a fost motivul amplasării pensiunii în acest loc: una din ieșirile de pe viitoarea autostradă A8 Târgu Mureș-Iași va trece foarte aproape de pensiune. Astfel, după construirea autostrăzii acest loc va fi, cu siguranță, circulat.

Firma care construiește pensiunea de două margarete, cu șase camere, a fost înființată de Levente Novák, politician UDMR, vicepreședinte executiv, împreună cu fratele său, Botond Novák, în martie 2018.

Construcția a fost finanțată din două surse: în mai 2018 firma a obținut o finanțare nerambursabilă de 70.000 euro de la Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR), iar apoi, în anul 2020, a câștigat o finanțare de alte 35 milioane de forinți din programul Kisfaludy (aprox. 100.000 euro la cursul valutar din momentul respectiv) pentru dezvoltarea pensiunii care, la momentul respectiv, nu avea nici fundația făcută.

Citește investigația integrală pe PressHub

Ultimele Articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.