Prestigioasa Gală UCIN 2020 în pandemie: vedete, ținute elegante și măști de protecție!

Manifestarea s-a desfășurat cu tot fastul, inclusiv ”covor roșu”. Dar conform regulilor de distanțare, actorii și regizorii care au fost prezenți la ceremonie au evitat să intre în contact între ei ori cu amatorii de fotografii suvenir. Nici ”tradiționalul” party de după eveniment nu a „tentat” invitații, ca în anii precedenți.

Pelicula ”La Gomera” a obținut Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor din România. Filmul lui Corneliu Porumboiu a mai fost recompensat cu ”Premiul pentru cel mai bun film al anului 2019”, precum şi cu premiile pentru” interpretare feminină rol secundar”, pentru ”imagine” şi pentru” montaj”.

Tot un film premiat s-a dovedit  ”Maria, Regina României”, care a obţinut șase distincţii, anume premiile pentru pentru ”interpretare feminină”, pentru ”interpretare masculină rol secundar”, ”costume”, ”decor”, ”coloană sonoră” şi ”machiaj”.

Gala, a cărei gazdă a fost şi în acest an actrița Cătălina Grama ” Jojo”, secondată de Geanina Corondan (gazdă  la covorul roșu) a fost onorată de numeroase personalități și vedete, amintim: Stere Gulea, Dorel Vişan, Lamia Beligan, Constantin Cotimanis, Cristina Cepraga, Paula Chirilă, Crina Matei, Monica Iagăr, Andreea Berecleanu, Ozana Barabancea, Andreea Marin, Catrinel Dănăiaţă, Adrian Păduraru, Mircea Baniciu, Liana Stanciu, Horia Brenciu, Adelin Petrişor, Florentina Mareș, Floriana Iacob (Antena 1), Dana Rogoz ori Tudor Giurgiu.

 

Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor – „La Gomera”, regia Corneliu Porumboiu (FOTO)

  • Premiul Special al Juriului – „Călătoria fantastică a Maronei”, regia Anca Damian
  • Premiul pentru regie „Lucian Pintilie” – Tudor Giurgiu, pentru filmul „Parking”
  • Premiul pentru scenariu – Bogdan Toma, Liviu Săndulescu pentru filmul „Cărturan”
  • Premiul pentru interpretare feminină – Roxana Lupu pentru rolul Regina Maria din filmul „Maria, Regina României”
  • Premiul pentru interpretare masculină – Radu Botar pentru rolul Episcopul Iuliu Hossu din filmul „Cardinalul”
  • Premiul pentru interpretare feminină rol secundar – Julieta Szonyi pentru rolul Mama din filmul „La Gomera”
  • Premiul pentru interpretare masculină rol secundar – Anghel Damian pentru rolul Prinţul Carol din filmul „Maria, Regina României”
  • Premiul pentru imagine – Tudor Mircea pentru imaginea filmului „La Gomera”
  • Premiul pentru costume – Ana Ioneci, Claudia Bunea pentru filmul „Maria, Regina României”
  • Premiul pentru decor – Nora Dumitrescu, Laura Russu pentru filmul „Maria, Regina României”
  • Premiul pentru montaj – Roxana Szel pentru filmul „La Gomera”
  • Premiul pentru coloana sonoră – Cristinel Sirli pentru filmul „Maria, Regina României”
  • Premiul pentru muzică originală „Adrian Enescu” – Pablo Pico pentru filmul „Călătoria fantastică a Maronei”
  • Premiul pentru machiaj – Nastasia Mateiu, Clara Tudose pentru filmul „Maria, Regina României”
  • Premiul pentru film documentar de lung metraj – „Timebox”, regia Nora Agapi
  • Premiul pentru film documentar scurt metraj – „Creativ”, regia Ioana Grigore
  • Premiul pentru scurtmetraj de ficţiune – „Havana, Cuba”, regia Andrei Huţuleac
  • Premiul pentru film de animaţie – „Opinci”, regia Anton & Damian Groves
  • Premiul pentru film de televiziune – „Regina Mamă Elena, Regina celor 4 exiluri”, regia Camelia Csiki
  • Premiul Opera Prima „Alexandru Tatos” – „MO”, regia Radu Dragomir

Premiul Speranţe cinematografice – „Ultimul preot”, regia Alma Buhagiar. Totodată, au fost înmânate Premiile Asociaţiei Criticilor şi Filmologilor din cadrul UCIN:

  • Premiul pentru cel mai bun film al anului 2019 – „La Gomera”, de Corneliu Porumboiu
  • Premiul „Ion Cantacuzino” – Mihai Fulger, pentru calitatea articolelor publicate în revista „Film” şi în blogul Adevărul
  • Premiul „George Littera” – volumele „Sora mea din Australia”, scrisă de criticul de film Magda Mihăilescu, şi „Romanian Cinema Inside Out”, apărut la Editura Institutului Cultural Român.Premiul preşedintelui UCIN i-a fost acordat actriţei Dana Rogoz.
  • FOTO Ștefan Ovidiu, Dumitru Angelescu

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed